ALERTĂ: Incendiul de vegetaţie lângă Cernobîl, la 5 km de gropile cu deşeuri radioactive UPDATE

Pompierii ucraineni au reușit să localizeze marți seara incendiul de vegetație izbucnit în apropierea centralei Cernobîl - scena unei catastrofe nucleare civile de proporții în 1986 -, la numai 5 km de gropile cu deșeuri radioactive, așa-numitele 'cimitire' radioactive, după ce vântul s-a oprit, a declarat ministrul de interne al Ucrainei, Arsen Avakov, citat de Unian și Zerkalo nedeli.
Alina Costache
29 apr. 2015, 06:58
ALERTĂ: Incendiul de vegetaţie lângă Cernobîl, la 5 km de gropile cu deşeuri radioactive UPDATE

UPDATE: Membrii Gărzii Naţionale ucrainene patrulează în pădurile din nordul ţării din cauza suspiciunii declanşării intenţionate a incendiului ce se apropie de centrala nucleară dezafectată Cernobîl, a scris, miercuri, pe Facebook ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov.

„Vântul s-a oprit în cursul serii şi noi am limitat rapid incendiul în jurul focarelor mari”, a scris ministrul. „Există o suspiciune rezonabilă cu privire la un atac intenţionat, incendiul izbucnind în mai multe locuri de pe ambele maluri ale râului”, a continuat el, precizând că au fost intensificate patrulele, iar membrii Gărzii Naţionale şi cei ai Ministerului de Interne au fost puşi în alertă.

Potrivit lui Avakov, incendiul care a izbucnit marţi în zona interzisă din jurul centralei nucleare Cernobîl este cel mai mare din 1992. Acesta se află la 20 de kilometri distanţă de centrală, dar depozitul cu combustibil folosit este situat la doar cinci kilometri.

Comentând situaţia, el a declarat că se aşteaptă mai degrabă la o evoluţie pozitivă. „Riscurile sunt mari … Prin urmare – atenţie maximă. Vă voi anunţa dacă mai apar informaţii. Nu există temei pentru a ceda panicii în acest moment. Totul este sub control”, a adăugat el.

Totodată, serviciul ucrainean pentru situaţii de urgenţă în regiunea Kiev a anunţat că nu s-a înregistrat o creştere a nivelului radiaţiilor în capitală.


UPDATE: Incendiul de vegetație care a izbucnit marți în Ucraina în apropierea centralei de la Cernobîl, scena celui mai mare dezastru nuclear civil în 1986, este ‘sub control’, au anunțat miercuri dimineață responsabili ai Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență de la Kiev, potrivit AFP.

‘La ora locală 06.00 (03.00 GMT), frontul de foc a fost restrâns și oprit. Situația este sub control. Lucrările de stingere a focului continuă’, a indicat acest serviciu într-un comunicat.

Serviciul ucrainean pentru Situații de Urgență a anunțat miercuri dimineață că, potrivit situației la ora 06:00, incendiul a fost localizat și oprit, dar mai continuă acțiunile de stingere a focarelor propriu-zise, potrivit Agerpres. 

 

Incendiul s-a declanșat marți, în jurul orei locale 12.45 (09.45GMT), și s-a propagat pe o suprafață de aproape 320 de hectare, potrivit serviciului citat.

Un număr de 305 de persoane au fost mobilizate în lupta cu flăcările, plus zeci de autospeciale, trei avioane și două elicoptere.

Poliția ucraineană a precizat în noaptea de marți spre miercuri că a procedat la evacuarea mai multor locuitori din această zonă.

‘În mai multe sate, în special la Lubianke și Ilințah, sunt oameni care trăiesc ilegal. Membri ai poliției din zona centralei i-au evacuat într-un loc mai sigur. Bunurile lor și animalele de pe lângă casă au fost de asemenea evacuate’, a indicat, într-un comunicat, serviciul de presă al poliției ucrainene.

Autoritățile ucrainene au încercat încă de marți să asigure că situația este sub control și că nu prezintă niciun pericol.

Premierul Arseni Iațeniuk s-a deplasat la fața locului, la sute de kilometri de Kiev, pentru a se întâlni cu pompierii.

‘Serviciile noastre pentru situații de urgență fac totul pentru a opri extinderea incendiului’, a declarat el la revenirea sa la Kiev.

Chiar dacă incendiul nu a fost încă stins în totalitate, autoritățile ucrainene dau asigurări că nivelul de radiație se încadrează în limitele normale și că nu s-a schimbat.

‘Nivelurile de radiație la Kiev și în regiunea Kievului sunt stabile’, susține Serviciul ucrainean pentru Situații de Urgență.

Puține informații au fost dezvăluite cu privire la posibila cauză a incendiului. Dar ministrul ucrainean de interne, Arsen Avakov, a indicat pe pagina sa de Facebook că ipoteza unui incendiu criminal nu este exclusă, fără să ofere detalii.

Explozia reactorului nr. 4 de la centrala Cernobîl în 1986 a contaminat o bună parte a Europei, dar mai ales Ucraina, Rusia și Belarus, pe atunci republici în cadrul URSS.

Ucraina a marcat duminică 29 de ani de la dezastrul nuclear, pe fondul dezbaterilor ce persistă privind bilanțul uman al catastrofei.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fotbalistul care suferă de „boala secolului” revine la antrenamente! Veste uriașă pentru două echipe din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Oamenii din spatele lui Călin Georgescu. Noi dezvăluiri. Totul se leagă cu spionajul și industria militară din Rusia
Playtech.ro
Când poți pierde indemnizația pentru creșterea copilului. Situațiile în care plata se suspendă imediat
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Horoscop special pentru prima săptămână din Noiembrie! Ce surprize au pregătit astrele în perioada 3-9 noiembrie 2025
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai