Alexandru Arşinel, de pe patul de spital: „Un mic accident şi iată-mă în spital”

Alexandru Arşinel a fost internat de urgenţă la Spitalul Universitar din Bucureşti. El a acuzat dureri toracice. Artistul a declarat, la România TV, că le mulţumeşte tuturor celor care i-au fost alături în aceste momente grele.
Alina Costache
10 dec. 2017, 21:45
Alexandru Arşinel, de pe patul de spital:

Se intampla ce se intampla cu toti oamenii. Un mic accident si iata-ma in spital. Sper sa reusim cu cei care ne vegheaza si vreau sa multumesc celor care mi-au transmis mesaje. Viata isi urmeaza sensul si destinul si din cand in cand ne face sa ne aducem aminte ca datoram mult lui Dumnezeu„, a spus, printre lacrimi, Alexandru Arşinel, la România TV.

Artistul a precizat că luni va afla de la medici cât timp va mai fi nevoit să stea în spital.

Maine o sa imi spuna. Multumesc din suflet voua si celor care au transmis mesaje„, a mai spus Arşinel.

O comisie formată din mai mulţi medici va decide luni ce măsuri se impun în cazul actorului Alexandru Arşinel, internat pe secţia de Cardiologie a Spitalului Universitar Bucureşti, după ce duminică a acuzat dureri în piept şi o stare generală de rău.

Alexandru Arşinel a fost internat de urgenţă la spital, însă starea sa este bună, informează postul de ştiri. Actorul în vârstă de 78 de ani a fost supus unei serii de investigaţii.

Citeşte şi Alexandru Arşinel, internat de urgenţă la spital

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani ia Chivu de la Inter! Suma e colosală și noul contract l-a dus direct în topul antrenorilor din Italia
Capital.ro
Noile reguli UE care vor schimba internetul: cum va fi marcat conținutul generat de inteligența artificială
Playtech.ro
Planta de interior super rezistentă care absoarbe căldura și răcorește aerul din casa vara. Mulţi spanioli şi italieni o au
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Hagi confirmă ”absența importantă” a României de la CM 1994: ”Aveam nevoie de unul ca el. Am fi fost mai puternici”
MediaFlux
Calcule pentru românii care vor să cumpere vechime în muncă pentru pensie, în 2026. Cât va costa după majorarea salariului minim
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?