Alexandru Cumpănaşu: „Simt că Alexandra trăieşte”

Alexandru Cumpănașu a declarat, joi seara, la România TV că el consideră că nepoata sa, Alexandra Măceșanu, este în viață și este victima unei rețele de trafic de carne vie. 
Filip Stan
01 aug. 2019, 16:51
Alexandru Cumpănaşu:

Cumpănașu îi acuză pe anchetatori că nu au făcut suficient de mult pentru a o găsi pe fata de 15 ani și dezvăluie că Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut uciderea celor două fete în Caracal, face parte dintr-o rețea în care este infiltrată și fiica acestuia.

Al. Cumpănaşu a publicat poza unui complice al lui Gheorghe Dincă şi lansează acuzaţii: Monstrul care a luat-o pe Alexandra e protejat

DIICOT a preluat la București dosarul, iar procurorul-șef al structurii, Felix Dănilă, alături de alți șefi din instituție, va coordona ancheta.

„Simt că Alexandra este în viață, iar cei care ar trebui să îi salveze viața nu au făcut suficient de mult până acum. Le-am dat mai multe piste, dar nu am primit niciun răspuns. Eu susțin că ea este victima unei rețele de carne vie, iar Dincă este parte din acea rețea. Familia nu știe dacă fata este moartă sau vie. De mâine reîncep cercetările la fața locului. Va fi o echipă de cercetare nouă, la ordinul ministrului de Justiție, un procuror nou, cu 20 de ani de experiență în crime.

Fiica lui Dincă a propus fete unor afaceriști, la Arad, și nimeni nu a audiat-o. E protecție din sistem. Eu le spun celor din familie că trăiește.”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

Alexandra Măceșanu, fata de 15 ani care a dispărut după ce a plecat de acasă, din Dobrosloveni, spre Caracal, își dorea să ajungă polițistă! Fata era mare admiratoare a poliției și a filmelor polițiste. A dezvăluit-o unchiul său, Alexandru Cumpănașu, care a explicat că datorită acestei pasiuni Alexandra a putut să își păstreze calmul și luciditatea și să le dea polițiștilor atâtea detalii, deși fusese violată, bătută și legată cu sârmă.

”Ceea ce îi plăceau ei cel mai mult erau filmele polițiste și horror. Ea voia să se facă polițistă. Așa pot să explicamodul în care a reacționat la telefon.”, a declarat Alexandru Cumpănașu la România TV.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Declarația lui Gigi Becali a aruncat în aer vestiarul Rapidului: „Îți dai seama la ce s-a gândit!”. Exclusiv
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Fostul candidat primește verdictul magistraților: Sistemul, sigur, încearcă să mă doboare
Playtech.ro
Câți bani va pierde un angajat cu salariul minim pe economie dacă nu i se mai plătește prima zi de concediu medical. Calcul complet
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este fostul primar din Bihor care și-a pierdut viața pe DN19, lângă Valea lui Mihai. Kovács Zoltán avea 72 de ani
iamsport.ro
Decebal Rădulescu a prezentat numele viitorului selecționer: 'Vă anunț în exclusivitate'
MediaFlux
Planul secret al Rusiei. A trecut la acțiune chiar în timpul negocierilor de pace
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil