Alexandru Jula, condus pe ultimul de drum în aplauze de câteva zeci de admiratori, prieteni şi foşti colegi

Cântăreţul Alexandru Jula, decedat la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui accident vascular cerebral, a fost condus, marţi, pe ultimul drum, în aplauze, de puţini dintre admiratorii săi. La Teatrul Muzical ”Nae Leonard”, sicriul cu trupul artistului a fost întâmpinat din nou cu aplauze şi depus un foaier, unde foşti colegi şi prieteni ai artistului i-au adus un ultim omagiu.
Alina Costache
05 iun. 2018, 14:12
Alexandru Jula, condus pe ultimul de drum în aplauze de câteva zeci de admiratori, prieteni şi foşti colegi

Doar câteva zeci de persoane au venit, marţi, la slujba de înmormântare a cântăreţului Alexandru Jula care a avut loc la Biserica Mavramol din municipiul Galaţi, la finalul slujbei religioase cei prezenţi aplaudând în momentul în care sicriul cu trupul neînsufleţit al artistului a fost purtat pe braţe afară din biserică.

Admiratorii cântăreţului au spus că trăiesc o zi tristă şi regretă că artistul nu a fost apreciat la adevărata sa valoare.

„Este foarte trist pentru Galaţi, pentru toţi cei care l-au cunoscut pe marele artist Alexandru Jula Eu am stat pe stradă cu el, eu mergeam cu colindul la mama lui Alexandru Jula. Am venit pentru un ultim omagiu, îmi amintesc şi de regretatul Ionel Miron, la care tot aşa nu a venit multă lume. Dar la Jula să nu prea vină, care ne încânta la Ziua Recoltei, la multe evenimente, păcat…Nu văd autorităţi locale, iar păcat”, a spus un bărbat prezent la biserică.

La rândul ei, o femeie a afirmat că a crescut cu muzica lui Alexandru Jula, considerându-l un simbol al municipiului Galaţi.

„Am crescut cu muzica maestrului, a avut o voce de excepţie, îmi pare rău, tare rău, ne va lipsi, făcea şi emisiuni foarte frumoase, colabora cu Teatrul Nae Leonard, îl vedeam, săptămână de săptămână. Acum vom avea o cultură mai săracă fără dânsul, iar autorităţile au fost peste aşteptările mele de delăsătoare, indieferente la o aşa valoare pe care a avut-o Galaţiul. A fost un simbol al oraşului. A fost un cântăreţ cunoscut, nu unul de cârciumă. Păcat. Toate piesele lui mi-au plăcut începând de la Soţia prietenului meu, tot ce a fpcut a fost de excepţie şi de valoare. Era un om vesel, cald, îl urmăream cu drag”, a spus femeia.

Ulterior, cortegiul funerar a ajuns la Teatrul Muzical Nae Leonard, unde sicriul cu trupul artistului a fost întâmpinat din nou cu aplauze şi depus un foaier, unde foşti colegi şi prieteni ai artistului i-au adus un ultim omagiu.

„Sunt emoţionat, este cel mai neplăcut moment să plece cineva cu care ai stat într-o comuniune circa 40-50 de ani. Am multe aminitiri, e vorba de o viaţă de om. Am împărţit şi bune şi rele, greutăţile prin care am trecut ne-au unit”, a spus cantautorul Theodor Munteanu.

„Alexandru Jula a iubit pe toată lumea. Ultimul lui zâmbet a fost pentru ei, nu pentru noi familia. Le mulţumesc celor care au fost alături de noi. Toată viaţa lui a fost un spectacol şi mă bucur ca s-a terminat cu aplauze”, a spus, jurnaliştilor, la Teatrul Muzical, Radu Jula, nepotul artistului.

După scurte discursuri, în foiaerul Teatrului Muzical Nae Lenoard a fost proiectat şi un clip video cu imagini din timpul vieţii lui Alexandru Jula, iar când sicriul a fost scos afară, cei prezenţi au aplaudat din nou. Ulterior, cortegiul funerar s-a îndreptat către Cimitirul Eternitatea din municipiul Galaţi unde artistul a fost înmormântat.

Alexandru Jula, în vârstă de 84 de ani, a decedat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul Judeţean din Galaţi, în urma unui accident vascular suferit în urmă cu apoximativ o săptămână.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Sportivul celebru care a fost acuzat de violență domestică! Fosta iubită a publicat imagini cu vânătăile și rănile suferite
Capital.ro
Reguli la bloc pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Obligații chiar și cu zero persoane declarate la întreținere
Playtech.ro
Impozitul auto în 2026: Noua formulă de calcul aduce creșteri masive, iar mașinile hibride pierd avantajele fiscale
Adevarul
Impozit cât două salarii medii pentru un apartament minuscul. Explicațiile unui specialist
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Două femei au fost lovite de mașină, în timp ce mergeau pe marginea șoselei, în Dolj! Una dintre ele și-a pierdut viața
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLigă îl atacă pe primar: ”E strigător la cer! Trebuie un semnal de alarmă ca să facă el ceva, sunt probleme foarte mari, e vorba de respect”
MediaFlux
Ne luăm adio de la cele 4 anotimpuri? Anunțul care răstoarnă tot ce știam
stirilekanald.ro
El este polițistul care l-a ucis pe Sergiu, moldoveanul găsit pe un câmp din Italia. Ucigașul l-a privit în ochi și l-a împușcat în cap, după care a fugit din țară
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend