Alexandru Rafila, despre Spitalului Municipal Ploieşti: „Ar putea să fie un model pentru marile oraşe”

Alexandru Rafila spune că situaţia spitalelor se va schimba foarte rapid. Toate spitalele vor putea să consulte toate tipurile de pacienţi.
Filip Stan
28 mart. 2022, 15:35
Alexandru Rafila, despre Spitalului Municipal Ploieşti:

Ministrul Sanatatii Alexandru Rafila a ajuns, luni, la Ploiesti, unde va avea o intalnire cu primarul Andrei Volosevici, pe tema construirii noului Spital Municipal de Urgenta.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că lista spitalelor care ar urma să primească finanţare din fonduri europene prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) trebuie completată în urma unor discuţii cu oficialii Comisiei Europene, el criticând modul în care au fost trecute în PNRR obiective care ar trebuie finanţate prin acest plan şi arătând că nu sunt cunoscute criteriile privind finanţarea spitalelor. Mai mult, Rafila susţine că, în condiţiile în care foarte multe judeţe nu au niciun spital finanţabil prin PNRR, alte judeţe ar urma să primească finanţare pentru patru astfel de obiective.

Ministrul Sănătăţii, anunţ îngrijorător despre pandemia de COVID-19: Probabil că mâine o să fie în jur de 5.000 de cazuri. Înseamnă transmitere comunitară
Cei doi, alaturi de senatorul PSD Prahova Laura Moagher si prefectul Virgil Nanu, au organizat si o conferinta in care vor fi abordate principalele idei ce tin de realizarea celui mai mare proiect din domeniul sanatatii popus pentru Ploiesti, din ultimii ani.

„Spitalul Municipal de Urgenta nu este un moft. Avem probleme de infrastructura si probleme ce tin de domeniul sanatatii, iar acest proiect poate fi rezolvat numai in echipa. Nu este suficient sa iti doresti sa faci, dar ai nevoie si de finantare, iar aici am avut discutii si cu domnul ministru Alexandru Rafila.”, a spus primarul Volosevici.

Alexandru Rafila a declarat ca proiectul construirii unui Spital Municipal de Urgenta in Ploiesti nu este doar o necesitate, ci ar putea fi un exemplu in dezvoltarea asistentei medicale in marile orase din Romania.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că situaţia spitalelor care în prezent acordă asistenţă medicală doar patologiei COVID „se va schimba foarte rapid”, el explicând că în prezent se lucrează la o Ordonanţă de Urgenţă privind activitatea unităţilor sanitare.

Alexandru Rafila, despre spitalele din clădiri cu risc seismic: „Nu putem interzice accesul la sănătate pentru că nu avem o infrastructură ideală”

„Este o ordonanţă de urgenţă în momentul de faţă în procedură de avizare, urmată ulterior de alte acte normative pe care le va elabora  Ministerul Sănătăţii, toate aceste spitale vor putea să consulte toate tipurile de pacienţi, sigur, va exista o zonă pentru pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, dar ideea noastră este ca măcar până la 30 septembrie să putem să revenim la activitate normală. Din cauza asta vom asigura finanţare în mod similar la nivelul cheltuielilor efectuate până la 30 septembrie, după care se va trece la finanţarea clasică, să spunem, care se referă la serviciile pe fiecare tip de… deci lăsăm o perioadă de şase luni, ca să poată să existe o reluare a activităţii, graduală”, a afirmat Alexandru Rafila, luni, la Ploieşti.

Potrivit ministrului, numărul de internări a scăzut de la 4 milioane în anul 2019 la jumătate în perioada pandemiei de COVID-19.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Fenomenul Super El Nino ar putea da fotbalul din Europa peste cap. UEFA Champions League, Europa League și Conference ar putea avea de suferit. Ce se întâmplă cu SuperLiga
Capital.ro
Autostrada A7 Bacău-Pașcani: stadiul lucrărilor a ajuns la 60%. Când ar putea circula șoferii
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT