Alexandru Rafila, noi precizări despre despre coplată în cazul în care pacientul vrea să fie tratat de un anumit medic: „nu e vorba de nicio taxare dublă a pacienților din România”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut noi precizări cu privire la posibilitatea alegerii mericului care să te trateze într-un spital de stat contra unei sume de bani. Rafila a spus că nu este vorba de niciun fel de taxare dublă a pacienţilor, ci despre o opţiune ca medicii de la spitalul să stat să lucreze peste program în regim privat, în cazul în care există solicitări pentru anumiţi medici.
Alina Costache
05 dec. 2022, 12:37
Alexandru Rafila, noi precizări despre despre coplată în cazul în care pacientul vrea să fie tratat de un anumit medic:

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, despre noua taxă care ar putea fi introdusă în sistemul medical din România, prin care pacienţii care doresc să fie consultaţi de un anumit medic în spitalele de stat să plătească suplimentar.

„Aș vrea să avem o informare corectă. Acest subiect a fost lansat ieri, după ce Ministerul Sănătății a afișat pe site și a lansat în dezbatere publică proiectul strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2022-2026. Acest proiect reprezintă o condiționalitate legată de acordarea de fonduri europene rambursabile pentru România și a fost realizat acest proiect de experți independenți din afara Ministerului Sănătății, dar angajați ca să facă această strategie.

Citeşte şi: O nouă taxă la Sănătate pentru români chiar dacă sunt deja asiguraţi. MS vrea ca pacienții care aleg să fie trataţi de un anumit medic să plătească pentru acest serviciu

Din păcate, cei care au dat publicității această știre au citit doar nota de fundamentare, nu și planul strategic: există trei documente, nota de fundamentare, strategia națională de sănătate și planul strategic cu activități și un interval de timp în care aceste activități trebuie implementate.

Dacă vreți, dau citire documentului și o să vă asigure colegii mei linkul și o să vedeți că aveți răspunsul la întrebarea dumneavoastră: „Furnizarea anumitor servicii ambulatorii în unitățile sanitare publice cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă servicii de sănătate, în baza unei plăți reglementate legal suportate de beneficiar precum și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”.

Asta e pentru ambulatorii, e unul similar și pentru asistența medicală spitalicească, dar aici spune foarte clar: „Cadrul legal de furnizare de servicii ambulatorii contracost în unitățile sanitare publice, servicii ambulatorii realizate în unitățile sanitare publice în afara normei de bază programate”, adică în afara normei de bază a unui medic. Nu este vorba de nicio taxă suplimentară, este o minciună, repet acest lucru, nu e vorba de nicio taxare dublă a pacienților din România.  (…) Este vorba doar de un proiect pilot propus în această strategie care trebuie să se desfășoare între 2026 și 2028. Această strategie este supusă dezbaterii publice și evident că dacă Guvernul României nu consideră oportun acest pilot, poate să dispară din acest plan de acțiune.

Citeşte şi: Covid, gripă, bronşiolită: o „triplă epidemie” fără precedent, cu evoluţie incertă, îngrijorează specialiştii

Problema este a unui pilot, să vedem dacă într-o unitate sanitară publică, după încheierea programului de lucru, un medic care lucrează în această unitate sanitară publică poate să presteze în regim privat o anumită activitate medicală. Pacientul plătește la spital faptul că vrea să fie consultat sau operat sau investigat de un anumit medic, dar asta nu înseamnă că pacientul e în vreun fel împiedicat să aibă acces la serviciile obișnuite! E vorba de o opțiune. În momentul acesta, această opțiune e doar în zona unităților private, toată lumea din sală cred că a apelat cel puțin o dată la o unitate privată fie pentru un serviciu ambulatoriu, fie pentru un serviciu spitalicesc, iar propunerea de pilot este doar pentru una sau două sau trei unități sanitare în anul 2026, în care să se încerce pentru medicii din spitalul respectiv care doresc să lucreze peste program, să poată să o facă în regim privat, doar dacă există solicitări pentru anumiți medici dincolo de program. E vorba de reținerea unei sume de bani de spitalul public și o altă sumă de bani este retribuit pentru activitatea medicală suplimentară medicul sau asistenta medicală. Deci este cu totul și cu totul altceva.

Nu e cazul să inducem în eroare populația, pentru că avem nevoie de o strategie națională de sănătate în România. Cred că dacă suntem de bună credință sprijinim o astfel de strategie. Dacă sunt erori în ea, se pot corecta, discutăm doar de un proiect. Este o idee care trebuie dezbătută, poate să fie agreată sau nu, asta e altă discuție.

Această strategie n-a fost făcută de ministrul Sănătății sau de angajații permanenți ai Ministerului Sănătății, a fost făcută de un grup de experți în sănătate publică și, ca să existe transparență totală în ce privește realizarea acestei strategii, pe site-ul Ministerului, la transparență decizională, găsiți cel de-al patrulea document, o notă de informare pentru public și presă în ce privește modul în care a fost realizată această strategie și echipa care a lucrat la redactarea acestei strategii”, a explicat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Mai pleacă cineva de la FCSB, după Adrian Șut?! MM Stoica, anunț fără dubii despre Tănase și Târnovanu. Exclusiv
Capital.ro
Ilegal pentru cei care stau la bloc. Proprietarii nu pot face asta, nici măcar în propriul apartament. Se cere acordul asociației
Playtech.ro
Cât costă o vacanţă la schi în Ucraina în 2026: tarife pentru cazare şi skipass
Adevarul
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! Legenda Craiovei a spus cine a fost cel mai mare fotbalist român: ”Fiecare are preferințele lui”
MediaFlux
Zodiile favorizate în a doua săptămână din ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend