Alexandru Rafila: România nu poate crea un fond de despăgubire; nu putem să acceptăm un astfel de contract, îl așteptăm pe cel din partea UE

În România nu se poate crea un fond de despăgubire a persoanelor care au efecte adverse după administrarea medicamentelor anti-Covid, spune ministrul Sănătății.
Filip Stan
29 ian. 2022, 15:09
Alexandru Rafila: România nu poate crea un fond de despăgubire; nu putem să acceptăm un astfel de contract, îl așteptăm pe cel din partea UE

Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că în România nu se poate crea un fond de despăgubire a persoanelor care au efecte adverse în urma administrării medicamentelor anti-COVID, pe modelul pe care Pfizer l-a propus, deoarece nu este adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene.

„Pfizer a venit cu un contract, un model american de contract, pe care noi nu am putut să-l acceptăm pentru că el nu era în niciun fel adaptat legislaţiei româneşti şi legislaţiei europene care includea şi această prevedere. E o prevedere standard pentru contractele americane, deci era clar că nu putem să acceptăm un astfel de contract. Aşteptăm în momentul de faţă să vedem contractul din partea Uniunii Europene pentru că în aceste zile se finalizează – era vorba de un contract bilateral – şi pentru că nu aveam cum să încălcăm legislaţia şi să încheiem cu ei un contract.

Aşteptăm contractul pe care-l va încheia UE cu Pfizer. Acum avem mai multe elemente, pentru că ieri Agenţia Europeană a Medicamentului a acordat autorizaţie acestui medicament şi atunci putem să avem mai multe informaţii pe care să le punem la dispoziţia publicului, cum am făcut de fiecare dată. Vrem să fim transparenţi, putem toate informaţiile la dispoziţie, inclusiv potenţialele limitări ale utilizării acestui medicament sau reacţiile adverse, încât toată lumea să facă în cunoştinţă de cauză tratament cu medicaţia antivirală”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila: „Acest val va fi ultimul, din punct de vedere al sănătăţii publice”

Alexandru Rafila s-a arătat optimist în ce priveşte evoluţia pandemiei în România, chiar dacă sâmbătă a fost a patra zi la rând cu peste 30.000 de infectări. Ministrul Sănătăţii a subliniat faptul că numărul de cazuri care necesită internare este procentual mult mai mic decât în valurile precedente, iar mare parte dintre acestea sunt cauzate de tulpina Delta, care încă mai este în circulaţie.

„Sfatul meu ca medic este sa vina parintii sa se informeze inainte, sa fie in cunostinta de cauza, informati. Noi, la Ministerul Sanatatii, am facut un material foarte concludent, facut de specialisti, de pediatri, care stiu foarte bine despre acest vaccin. In primul rand pentru copiii cu boli cronice, ei sunt cei mai supusi riscurilor. Era bine sa existe caravane ale vaccinarii mai devreme. Important este sa trecem de acest val, care cred ca va fi ultimul din punct de vedere al sanatatii publice.

Am avut miercuri cele mai multe cazuri, dar s-a stabilizat in jur de 30.000. Ne preocupa in primul rand procentul de pozitivare, dar facem si mai multe teste, am trecut de 100.000 pe zi. Deocamdata ne aflam in perioada de crestere, care va mai dura aproximativ 10 zile, dupa parerea mea. Cand va incepe sa scada si procentul de pozitivare, atunci vom fi mai linistiti. Acum noi mai avem cazuri grave pentru ca circula inca tulpina Delta, dar odata ce aceasta va iesi din circulatie, vom ramane cu Omicron, care este mai putin agresiva.

Am avut mai multe intalniri cu reprezentantii HoReCa, cu marii retaileri, si cred ca in martie vom putea avea o discutie aplicata, astfel incat sa existe un calendar, care sa ofere predictibilitate, asta este ce isi doreste toata lumea. Probabil ca din luna mai se vor relua evenimentele, nuntile, cu unele masuri. In primul rand masca, pentru ca pentru Omicron cea mai importanta este masca, care este o bariera mecanica”, a mai spus Rafila.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT