Alexandru Rogobete, atac la Ilie Bolojan: „PSD nu caută un paravan politic. România nu poate rămâne prizoniera orgoliului unui singur om”

Alexandru Rogobete l-a criticat sâmbătă pe Ilie Bolojan, pe care îl acuză că refuză dialogul politic, și a făcut apel la membrii PNL. Social-democratul afirmă că PSD este pregătit să își asume guvernarea, dar are nevoie de o majoritate parlamentară stabilă.
Viorel Dobran
10 oct. 2026, 12:48
Alexandru Rogobete, atac la Ilie Bolojan:

Alexandru Rogobete l-a atac din nou sâmbătă pe Ilie Bolojan. „Am o întrebare pentru liberalii din PNL. Subliniez, LIBERALII! Voi sunteți mândri?”, a scris Alexandru Rogobete într-o postare pe Facebook.

Acesta l-a acuzat pe Ilie Bolojan că a respins din nou posibilitatea unui dialog politic și că preferă să întrețină conflictele.

Grindeanu insistă pentru refacerea coaliției cu liberalii: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD. Domnule Bolojan, blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeţi să le trataţi cu ironie

„Ieri, Ilie Bolojan a închis din nou ușile dialogului politic. Cu aceeași îndârjire, a preferat să eticheteze oameni, să împartă România în buni și răi și să transforme orice invitație la responsabilitate într-un nou motiv de conflict. Dar România nu mai are nevoie de conflicte. Are nevoie de soluții!”, a subliniat Rogobete.

Fostul ministru al Sănătății consideră că problemele economice și dificultățile din sănătate, educație și administrație sunt inclusiv rezultatul politicilor adoptate în ultimul an, care nu au produs efectele promise.

„Iar când o direcție se dovedește greșită, responsabilitatea unui om de stat este să o corecteze, nu să o apere din orgoliu”, a adăugat acesta.

Alexandru  Rogobete, apel către liberali: PNL este mai mult decât Ilie Bolojan

Alexandru Rogobete s-a adresat direct membrilor PNL, în special primarilor și consilierilor locali, pe care i-a îndemnat să susțină dialogul politic.

„Mă adresez liberalilor din PNL, primarilor, consilierilor locali, oamenilor care au construit proiecte și au dezvoltat comunități. Celor care știu că administrația înseamnă muncă, dialog, compromis responsabil și rezultate. PNL este mai mult decât Ilie Bolojan! Chiar credeți că România poate fi redresată prin refuzul permanent al dialogului? Că economia poate fi repornită prin certuri politice? Că spitalele pot fi finanțate și investițiile continuate cu un guvern care astăzi primește votul Parlamentului, iar mâine este blocat de aceeași majoritate?”, a afirmat Rogobete.

Citește și: Luca Niculescu nu va avea discuții separate cu puciștii din PNL: „Eu discut cu liderii partidelor, nu intru în politica internă a acestora”

În același mesaj, Alexandru Rogobete a afirmat că PSD își dorește o majoritate parlamentară și guvernamentală stabilă și este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării.

„PSD nu caută un paravan politic. PSD caută o majoritate parlamentară și guvernamentală stabilă, transparentă și asumată. Suntem pregătiți să ne asumăm guvernarea, bugetul, reformele și deciziile dificile. Dar România nu are nevoie de un guvern de vitrină, susținut de o majoritate de carton”, a scris Rogobete.

Acesta a insistat asupra necesității reluării dialogului între partide, chiar și în condițiile unor opinii diferite.

„Nu trebuie să avem aceleași opinii. Dar avem obligația să stăm la aceeași masă atunci când interesul țării o cere. România nu poate rămâne prizoniera orgoliului unui singur om”, a concluzionat Alexandru Rogobete.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Dosar penal pentru antrenorul-agresor din Vaslui! „Urmează să fie efectuate cercetări”. Update
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Când este cel mai bine să pornești mașina de spălat dacă ai panouri fotovoltaice toamna. Intervalul se schimbă față de vară
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Marcel Mustață a încetat din viață. Acasă îl așteptau o soție și un băiețel care abia împlinise un an
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Horoscopul weekendului 10-11 octombrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte