PSD şi PNL sunt în tranşee şi se atacă în fiecare zi chiar dacă fac parte din Coaliţie. Social-democraţii vor schimbarea lui Bolojan şi depun amendamente la bugetul pentru care au semnat în Guvern, iar PNL are o şedinţă în weekend în care decide dacă părăseşte guvernarea.
Întrebat dacă actuala coaliție de guvernare este la Terapie Intensivă după divergențele dintre social-democrați pe de-o parte și PNL și USR de cealaltă parte, ministrul Sănătății a spus: „Nu cred că a intrat la Terapie Intensivă. Este în preanestezie, aș putea spune. Nu e încă la terapie intensivă”.
Jurnaliștii l-au întrebat dacă, având în vedere că spune că actuala coaliție este în preanestezie, premierul e pe perfuzii din punct de vedere politic.
„Nu aș vrea să intru în astfel de metafore. Situația politică și dezechilibrul și tensiunea care se văd în spațiu public nu cred că sunt o surpriză pentru nimeni. Asta e motivul pentru care am zis că este în preanestezie”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Ministrul a refuzat să răspundă la întrebarea dacă ar colabora mai bine cu un alt premier.
PSD solicită prim-ministrului Ilie Bolojan să aprobe urgent inițiativa ministrului Agriculturii privind scutirea directă a fermierilor de la plata accizei și a TVA-ului pentru motorina folosită în agricultură.
„Blocarea nemotivată a unei decizii în acest sens determină, pe tot lanțul agroalimentar, efecte negative ce se vor acumula în prețul final al alimentelor”, potrivit unui comunicat de presă.
Campania agricolă de primăvară, menționează social-democrații, este în plină desfășurare, iar fermierii folosesc deja motorină scumpă pentru culturile de porumb și floarea soarelui.
„Fiecare zi fără o decizie din partea premierului implică în final o creștere a prețurilor la alimente! Mecanismul propus de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, prevede ca fermierii să primească tichete valorice, emise de Imprimeria Națională, pentru achiziția a 78 de litri de motorină/ha, la un preț fără acciză și TVA. Din perspectivă bugetară, impactul este zero, pentru că sumele scutite prin mecanismul propus ar fi oricum returnate fermierilor prin sistemul actual de rambursare privind motorina folosită în agricultură. Deci nu există nicio justificare economică pentru lipsa unei decizii din partea premierului Bolojan în această chestiune”, se mai arată în comunicat.
Social-democrații afirmă că diferența este însă importantă pentru fermieri. „Aceștia nu vor mai trebui să aloce sumele aferente taxelor pe motorină, având astfel o capacitate mai mare de a face față altor provocări, precum creșterea prețurilor la fertilizanți. România este în mod evident afectată de creșterea prețului internațional al țițeiului, determinată de conflictului din Orientul Mijlociu. Este necesară o reacție rapidă din partea Guvernului pentru protejarea populației și a economiei naționale. Din primele momente de la declanșarea crizei internaționale, miniștrii PSD au propus soluții pentru atenuarea creșterii de prețuri la carburanți. Lipsește doar decizia prim-ministrului! Și fiecare zi de întârziere înseamnă costuri mai mari pentru populație și pentru economia națională”, se menționează în finalul comunicatului.