Alina Bica, despre OUG privind interceptările: Mi se pare extrem de nefericită

Fosta şefă DIICOT, Alina Bica, consideră că ordonanţa de urgenţă privind interceptările este "extrem de nefericită".
Iulian Tudor
21 mart. 2016, 09:30
Alina Bica, despre OUG privind interceptările: Mi se pare extrem de nefericită

Consider că anumite autorităţi speciale ale statului aveau competenţe să facă lucruri şi până acum. Această ordonanţă mi se pare extrem de nefericită„, a declarat Alina Bica, la ieşirea de la ICCJ.

Întrebată dacă este normal ca SRI să face interceptări în dosare penale, Bica a spus că nu se pronunţă pe acest subiect.

Ordonanţa de urgenţă privind interceptările intră de luni în dezbaterea Parlamentului. Biroul Permanent al Senatului urmează să stabilească un calendar ar dezbaterii OUG privind interceptările şi să sesizeze comisiile de specialitate spre avizare şi raport.

După dezbaterea în comisii, ordonanţa de urgenţă va fi supusă votului în plenul Senatului, în calitate de primă camera sesizată. Forul decizional este Camera Deputaţilor.

OUG, emisă ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, prevede că procurorii şi organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit şi independent infrastructură Serviciului Român de Informaţii, dar nu şi personalul serviciului secret.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte