Alina Gorghiu: CCR are obligaţia să se pronunţe pe fond cu privire la un tur sau două de alegeri

Alina Gorghiu, copreședintele PNL, este de părere că CCR trebuie să se pronunțe pe fond cu privire la organizarea alegerilor locale într-un tur sau două tururi de scrutin.
Filip Stan
04 mai 2016, 11:20
Alina Gorghiu: CCR are obligaţia să se pronunţe pe fond cu privire la un tur sau două de alegeri

„A fost neîntemeiat doar capătul de cerere referitor la numărul de semnături și în mod cert numărul de semnături va fi în continuare o condiție de depunere a candidaturilor. În ceea ce privește al doilea aspect, explicat insuficient aș spune eu astăzi către opinia opinia publică, vorbim despre cele două tururi de alegeri, excepția neconstituționalității organizării alegerilor într-un singur tur, iar în privința acestui aspect Curtea a spus un singur lucru: nu că avem sau vom avea două tururi sau un tur de scrutin, ci a spus că este inadmisibilă pe procedură, adică nu au judecat pe fond dacă este corect sau nu să se organizeze într-un tur sau în două. Va fi un dosar, din câte înțeleg eu din surse jurnalistice, chiar săptămâna viitoare, pentru că jurnalistul de la Adevărul a avut două dosare — unul la Tribunal, unul la Curtea de Apel”, a explicat Alina Gorghiu, citată de Agerpres.

Ea a susținut că sunt necesare două tururi pentru alegerea primarilor.

„Săptămâna viitoare CCR are obligația să se pronunțe pe fond cu privire la un tur sau două de alegeri (…) pentru că din ’92 până în 2012 în România alegerile s-au organizat în două tururi de scrutin. Cam toată istoria democratică a României electoratul a putut să-și manifeste opțiunea legitimând alesul local, inclusiv în al doilea tur de scrutin, inclusiv cei care au redactat Constituția la momentul redactării ei au discutat în paralel și prima lege electorală care reglementa aspecte din administrația locală și tot așa au prevăzut nevoia de a avea două tururi pentru a respecta un principiu democratic — majoritatea decide cine este alesul în comunitate. Sper ca săptămâna viitoare să avem o decizie în sensul organizării celui de-al doilea tur de scrutin”, a afirmat Alina Gorghiu.

Copreședintele liberalilor a subliniat că PNL va respecta decizia CCR.

„Oricum ar fi și orice decizie va lua CCR săptămâna viitoare, nu am niciun fel de dorință de a contesta această decizie. Vom respecta ca un partid care ține la deciziile CCR. Vom respecta acea decizie, însă ar fi o ușurare să vedem care va fi această decizie înainte de alegerile din 5 iunie și ar fi un lucru benefic pentru România să putem ști că avem un tur sau două în iunie, astfel încât să nu planeze asupra alegerilor și asupra mandatelor câștigate de primari anumite aspecte legate de neconstituționalitatea lor, astfel încât ele să fie contestate ulterior”, a afirmat liderul PNL.

Gorghiu a susținut că în cazul unei decizii pentru două tururi de scrutin nu este vorba de o schimbare a regulilor în timpul campaniei electorale, punctând că nu există o interdicție din partea Comisiei de la Veneția, ci o recomandare.

„Nu sunt afectate drepturile cetățenilor, ba dimpotrivă sunt potențate aceste drepturi și nici drepturile competitorilor electorali. Nu vorbim de niciun fel de îngrădire pe care unii sau alții ar vehicula-o în spațiul public”, a afirmat Gorghiu.

Ea a arătat că alegerile într-un singur tur de scrutin ar avantaja partidele mari, respectiv PNL și PSD.

CCR a respins miercuri sesizarea privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care și cele care arată că este ales candidatul ce a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin. Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că excepția pe art. 50 s-a respins ca neîntemeiată, iar cea pe art. 101 ca inadmisibilă.

Citeşte şi: CCR a respins contestarea legii alegerilor locale. Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin

DailyBusiness
https://www.dailybusiness.ro/stiri-externe/ryanair-bonusuri-pentru-angajatii-care-depisteaza-bagajele-de-mana-neconforme-25-euro-pentru-fiecare-troler-supradimensionat-508903/
Spynews
Motivul pentru care Claudia Pătrășcanu a dat-o iar în judecată pe Bianca Drăgușanu! Informații și declarații exclusive despre noul proces
Bzi.ro
Dana Săvuică a ajuns pe masa de operație! „Recuperarea implică edem, echimoze și sensibilitate!”
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunţat suma maximă pentru transferul lui Louis Munteanu: “Am vorbit cu ‘Tati’ Varga! Pentru tine, Horia, am mai pus 500.000 de euro și 10%”
Capital.ro
Elena Udrea, din nou cea mai fericită. Se poate citi iubirea direct pe chipul ei. Totul e filmat (FOTO)
Playtech.ro
Impozitul pe locuințe va crește cu 70% din 2026. Premierul Ilie Bolojan, avertisment pentru primari
Adevarul
De ce avem farmacii la fiecare colț de stradă? România, pacientul anxios cu geanta plină de pastile
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Cod roşu în agricultură. Anunţ de la Comisia Europeană pentru România
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
8 septembrie, zi liberă pentru părinți? Ce s-a decis pentru prima zi de școală a elevilor
Cancan.ro
Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, divorţează la 76 de ani, după ce și-a bătut soția și a amenințat-o: 'Îți mut dinții, te rup în două!'
iamsport.ro
Aflat la un restaurant din Sibiu, David Popovici i-a șocat pe cei care se aflau în preajma lui. Cum s-a comportat
MediaFlux
După o zi de lucru, președintele Nicușor Dan a plecat din nou în vacanță. Cu familia, la vila de protocol de la Neptun
stirilekanald.ro
„S-a pus în mijlocul căii ferate și făcea cruce” Denisa a murit lovită de tren, în timp ce vorbea cu iubitul la telefon! Declarațiile șocante ale martorilor despre fata de 15 ani
Cine este Andrei, polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului nepalez. Ce pedeapsă a primit agresorul