Alina Gorghiu cere majorităţii parlamentare PSD-ALDE să accepte imediat Rezoluţia Parlamentului European şi Raportul MCV

Senatorul PNL de Timiş Alina Gorghiu a cerut, joi, de la Timişoara, majorităţii parlamentare PSD-ALDE să accepte imediat şi public Rezoluţia Parlamentului European şi Raportul MCV şi să renunţe la planurile de a le contesta.
Ionela Marcu
15 nov. 2018, 12:29
Alina Gorghiu cere majorităţii parlamentare PSD-ALDE să accepte imediat Rezoluţia Parlamentului European şi Raportul MCV

„Cer azi, de la Timişoara, majorităţii parlamentare PSD-ALDE şi liderilor lor, Dragnea şi Tăriceanu, să accepte imediat şi public Rezoluţia Parlamentului European şi Raportul MCV şi să renunţe la planurile de a le contesta. (…) Să accepte dezbaterile parlamentare de urgenţă pentru a găsi calea cea mai scurtă de preluare a recomandărilor în legislaţia internă”, a afirmat Alina Gorghiu, joi, într-o conferinţă de presă.

Parlamentarul liberal a subliniat că cel mai periculos lucru care s-a întâmplat în ultimele 48 de ore pe scena politică românească sunt declaraţiile venite de la PSD, care arată că „măştile au căzut, iar nervii acestor oameni au cedat”.

Senatoarea a criticat faptul că PSD s-a prefăcut tot timpul că este pro-Occident şi proeuropean, dar toate discursurile formaţiunii din ultima vreme converg spre o singură direcţie, şi anume că nu ştiu altceva „decât să folosească discursul antieuropean împotriva României”.

Gorghiu a punctat că nu este vorba doar de Rezoluţia din Parlamentul European şi de Raportul pe Justiţie din cadrul MCV, ci despre tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani, de când PSD a preluat guvernarea.

„Un PSD care ieri a fost izolat total şi de propria familie europeană, de socialiştii europeni care le-a cerut explicit (…) să transpună recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale Rezoluţiei în legislaţia internă. De aceea, consider astăzi că cei din gruparea Dragnea din PSD trebuie izolaţi. Vorbim de un discurs politic antieuropean la care trebuie creată o masă de rezistenţă de către toţi cei care de peste 20 de ani lucrează la proiectul unei Românii europene”, a detaliat Alina Gorghiu.

Gorghiu a mai spus că trebuie suspendat pe loc procesul legislativ referitor la Ordonanţa 90 şi 92, pentru că este necesar să ţinem cont de aceste documente europene.

În altă ordine de idei, senatoarea PNL a apreciat că după dezvăluirile comisarului european pe politică regională, Corina Creţu, se cuvin până la finalul zilei de astăzi cel puţin demisiile miniştrilor Transportului şi al Fondurilor Europene, direct vizaţi.

„Apelul Corinei Creţu către autorităţile PSD să nu mai refuze fondurile europene care vin gratuit reprezintă o altă premieră europeană. S-a spus cât de mare e minciuna, reaua-credinţă şi lipsa de competenţă a acestui guvern prin următoarea frază: 9,2 miliarde de euro are România pentru infrastructura mare, dar s-au cheltuit doar 1,3 miliarde de euro”, a arătat senatoarea.

Alina Gorghiu a mai vorbit despre o altă „dezvăluire” a Corinei Creţu, care arată că „autorităţile mint” atunci când spun că au trimis proiecte cum ar fi Centura Bucureştiului sau că s-a aprobat magistrala de metrou M6. „Sunt proiecte cu care se laudă autorităţile că le-au trimis la Bruxelles, dar este o minciună, iar a da vina pe Comisia Europeană pentru propria incompetenţă mi se pare un lucru care (…) frizează natura penală”, a spus liberala.

Gorghiu a adăugat că evitarea de către actualul Executiv să apeleze la fondurile europene, în timp ce face „planuri măreţe” cu investiţii prin parteneriat public-privat, cu fonduri care vor trebui date înapoi cu dobândă, „este gravă, dar este evident ce face Guvernul PSD, pentru că din aceşti bani se poate fura, dar din fonduri europene este mult mai dificil pentru Dragnea şi colegii săi din guvern să fure”.

Alina Gorghiu a anunţat că luni le va cere colegilor săi din conducerea PNL să facă o adresă către Guvernul României dar şi către Comisia Europeană, în care să li se comunice oficial şi clar care sunt acele documente de infrastructură „care au fost depuse de guvernul PSD la Comisia Europeană, ce bani s-au cheltuit, ce nu s-a trimis, ce s-a promis şi nu s-a trimis, ce s-a minţit la Bucureşti că este proiect depus aprobat şi în realitate nu este, pentru că acest document sigur va face obiectul unor discuţii ulterioare, nu doar în Parlament, ci şi de altă natură”. 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
Clubul la care Răzvan Lucescu a făcut istorie se privatizează. Arabii au pus două miliarde de dolari pe masă
Capital.ro
Impozit pe apartamente. Schimbare radicală de la 1 ianuarie 2026. Românii care vor plăti cu până la 750% mai mult
Playtech.ro
Curentul se scumpește din ianuarie 2026. Calcul: cât vei plăti pentru 100 kWh
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Dani Mocanu și fratele său rămân în Italia. Instanța a amânat hotărârea privind extrădarea acestora în România
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Locuințele și mașinile „de lux” vor fi taxate triplu din 2026. Cum se stabilește valoarea și ce rol are formularul ANAF 216
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”