Alina Gorghiu îi dă REPLICA lui Victor Ponta

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu susţine, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că premierul Victor Ponta "ar fi putut să nu rateze o bună ocazie de a fi gentleman", în replică la urarea lui Ponta de a "nu deveni pedelistă".
Ionela Marcu
08 mart. 2015, 14:53
Alina Gorghiu îi dă REPLICA lui Victor Ponta

„Dl Ponta ar fi putut să nu rateze o bună ocazie de a fi gentleman, dacă s-ar fi limitat la clasicul «La mulţi ani», cu ocazia zilei de 8 martie”, a scris Gorghiu, care într-o altă postare, spune că le doreşte femeilor să aibă „mereu încredere” în ele şi „niciun vis” să nu li se pară „imposibil de împlinit”.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, i-a urat, sâmbătă, în discursul susţinut la Romexpo, în faţa femeilor social-democrate, mult succes co-preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, el ţinând să-i adreseze şi urarea de a nu deveni „pedelistă”.