Alina Gorghiu: SRI să vină în Parlament cu o informare privind folosirea cartelelor prepay în atentate

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că nu i se pare normal să afle de la televizor că există cartele prepay din România care au fost folosite în atentate, ea precizând că e nevoie ca SRI să vină cu o informare în Parlament, iar Legislativul să elaboreze un proiect de lege, privind reglementarea acestor cartele, care să ţină cont de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Iulian Tudor
28 mart. 2016, 17:25
Alina Gorghiu: SRI să vină în Parlament cu o informare privind folosirea cartelelor prepay în atentate

Alina Gorghiu a precizat că PNL a fost foarte atent la acest subiect privind cartelele preplătite încă din momentul în care a fost iniţiată legea, la propunerea CSAT, în 2012, după evenimentele din Bulgaria, legea care apoi a fost declarată neconstituţională, în urma unei sesizări făcută la Curtea Constituţională, potrivit news.ro.

„Contextul în care suntem astăzi este mult mai complex. Nu mi se pare normal să aflu de la o televiziune, în urma unui interviu, că anumite cartele prepay din România au fost folosite de persoane pentru acte teroriste şi nici nu mi se pare firesc ca SRI să răspundă punctual unei televiziuni„, a spus copreşedintele PNL.

Alina Gorghiu a menţionat că este nevoie ca SRI să vină cu o informare clară, în Parlament, privind o evaluare a acestor riscuri. ”Important este să avem această evaluare, să decidă toţi parlamentarii în consecinţă de cauză. În acest moment este o informaţie vitală în modificarea legislaţiei care ţine de securitatea naţională, iar în Parlament, nu există un proiect în acest sens”, a spus Gorghiu.

Ea a menţionat că PNL nu va vota niciodată împotriva unui proiect care respectă drepturile cetăţenilor, care este în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale şi este important pentru securitatea naţională.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, duminică, că Guvernul va supune dezbaterii publice un nou proiect legat de înregistrarea cumpărătorilor de cartele prepay, în condiţiile în care cartele telefonice preplătite din România au fost utilizate pentru pregătirea de atentate teroriste.

Serviciul Român de Informaţii a precizat, luni, că există cartele telefonice prepay cumpărate în România şi utilizate în ţări precum Siria şi Irak, însă în lipsa unor date privind identitatea cumpărătorilor, nu se ştie cu precizie dacă sunt folosite de persoane implicate în activităţi teroriste sau de cetăţeni români rezidenţi în aceste două ţări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România