Alte cinci persoane implicate în violenţele din Piaţa Victoriei, arestate preventiv

Tribunalul București a decis arestarea preventivă a cinci persoane pentru violențele din Piața Victoriei din noaptea de 1 spre 2 februarie, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).
Filip Stan
03 mart. 2017, 13:02
Alte cinci persoane implicate în violenţele din Piaţa Victoriei, arestate preventiv

Judecătorii au admis, joi, contestația procurorilor la decizia prin care Ionuț-Cristian Dinu, Andrei-Lucian Dumitrescu, Răzvan-Marian Radu, Alexandru Marius Bocșu și Daniel-Ionuț Ion au fost lăsați în libertate de Judecătoria Sectorului 1, care a impus instituirea controlului judiciar pentru aceștia.

”La data 24 februarie 2017, în urma propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, Judecătoria Sectorului 1 a admis în parte propunerea, în sensul că a dispus arestarea preventivă pentru un inculpat și plasarea sub control judiciar pentru ceilalți cinci. În urma contestației formulate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, ieri, 2.03.2017, Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă pentru toți cei cinci inculpați. Inculpații au fost depistați de către Serviciul Investigații Criminale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în acest moment fiind încarcerați”, arată sursa citată.

Potrivit Agerpres, Judecătoria Sectorului 1 a decis, pe 24 februarie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Alexandru-George Timinschi pentru complicitate la ultraj, ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, după violențele din Piața Victoriei din noaptea de 1 spre 2 februarie.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus, prin ordonanța din data de 23 februarie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de:

  • Ionuț-Cristian Dinu, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice;
  • Andrei-Lucian Dumitrescu, pentru complicitate la ultraj;
  • Radu Răzvan-Marian, pentru complicitate la ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice;
  • Alexandru Marius Bocșu, pentru complicitate la ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice;
  • Daniel-Ionuț Ion, pentru complicitate la ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice
  • Alexandru-George Timinschi, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la ultraj, ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Mai sunt cercetați Nicolae Bogdan Dobre — pentru complicitate la ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice; Călin Mihai — pentru instigare publică și Marius Jijie — pentru ultraj contra bunelor moravuri.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în noaptea de 1 spre 2 februarie, în timp ce se aflau în Piața Victoriei, în contextul în care în zona respectivă avea loc o manifestație cu caracter pașnic, la care participau aproximativ 100.000 de persoane, inculpații s-au manifestat violent, aruncând cu diverse obiecte contondente (sticle, bucăți de gheață, containere) în jandarmii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru asigurarea ordinii în timpul protestului.

„Prin acțiunile lor violente, inculpații au tulburat ordinea și liniștea publică. De asemenea, unul dintre inculpați a expus un banner pe care era inscripționat un mesaj prin care îndemna publicul, în scris, să săvârșească infracțiuni, iar un altul a săvârșit acte de exhibiționism în mijlocul mulțimii, având o atitudine obscenă la adresa jandarmilor”, se arată într-un comunicat al PJS1.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, fostul iubit al Soranei Cîrstea, a șocat cu mesajul său: ”Mi-e frică că nu am trăit suficient”
Capital.ro
Vești proaste pentru fermieri. Guvernul a stabilit că nu vor primi ajutorul de 800 de euro. Care este noua sumă aprobată
Playtech.ro
Ai strâns bani „la saltea” și vrei să cumperi o locuință? Când poate ANAF să te întrebe de unde provin
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Vor crește pensiile și salariile în 2027? Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: „Statul iese cel mai câştigat din asta”
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor