Iranul avertizează puterile occidentale să părăsească regiunea în urma crizei din zona Golfului Persic

Iranul a cerut Marii Britanii să elibereze petrolierul capturat săptămâna trecută şi a avertizat puterile occidentale „să părăsească regiunea pentru că Iranul şi alte ţări vecine sunt capabile să îşi asigure securitatea”, informează The Guardian.
Filip Stan
12 iul. 2019, 12:37
Iranul avertizează puterile occidentale să părăsească regiunea în urma crizei din zona Golfului Persic

Marina Regală a capturat petrolierul Grace 1 pe care îl suspectează că încălca sancţiunile UE împotriva regimului lui Bashar al-Assad transportând petrol în Siria. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Abbas Mousavi, a declarat pentru agenţia IRNA: „Este un joc periculos care are consecinţe … Pretextele legale pentru capturarea (petrolierului) nu sunt valide … Eliberarea petrolierului este în interesul tuturor ţărilor”. „Astfel de măsuri ar putea creşte tensiunile în Golful Persic”, a adăugat el.Căpitanul şi principalul ofiţer de pe navă au fost arestaţi în Gibraltar joi, la o săptămână după ce petrolierul a fost capturat. Aceste arestări intervin într-un context de tensiuni tot mai mari cu Teheranul, după ce Londra a acuzat nave iraniene că au încercat, miercuri seara, să blocheze un petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz. Cei doi bărbaţi – de naţionalitate indiană – erau audiaţi la sediul central al poliţiei acestui mic teritoriu britanic, situat în sudul extrem al Spaniei, a precizat poliţia într-un comunicat. Nava, cu o lungime de 330 de metri şi o capacitate de două milioane de barili, Grace 1 a fost imobilizată la 4 iulie de către poliţie şi vama din Gibraltar, asistate de un detaşament din cadrul puşcaşilor regali marini britanici (Royal Marines). Autorităţile din Gibraltar suspectează nava că a vrut să livreze petrol în Siria, încălcând sancţiuni europene impuse regimului lui Bashar al-Assad. Ele au obţinut din partea justiţiei autorizaţia de a imobiliza nava pe o perioadă de 14 zile, până la 19 iulie. Această autorizaţie poate fi prelungită până la 90 de zile. Iranul, care a denunţat un act de ”piraterie” în apele internaţionale, a afirmat că destinaţia acestui petrolier nu era Siria. Preşedintele iranian Hassan Rohani a avertizat miercuri regatul Unit, evocând ”consecinţe” în urma imobilizării Grace 1. Un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor revoluţiei a dat asigurări că Washingtonul şi Londra ”vor regreta amar” confiscarea acestui petrolier.

Cinci ambarcaţiuni despre care se crede că ar aparţine Gărzilor Revoluţionare iraniene s-au apropiat miercuri de un petrolier britanic în Golful Persic şi i-au cerut să se oprească în apele iraniene din apropiere, informează joi Reuters.

Ambarcaţiunile s-au retras însă după ce o navă de război britanică i-a avertizat prin radio, potrivit informaţiilor furnizate de doi oficiali ai apărării din SUA, sub protecţia anonimatului. În opinia acestora, a fost vorba de o hărţuire şi de o încercare de a îngreuna trecerea navei prin strâmtoare.

Petrolierul British Heritage a fost abordat de vasele iraniene în momentul pătrunderii în Strâmtoarea Hormuz, o rută maritimă îngustă, dar strategică pentru transportul petrolului între Iran şi Arabia Saudită, informează dpa şi AFP, citând informaţiile transmise de CNN.

Echipajul iranian a ordonat petrolierului britanic să se oprească în apele teritoriale iraniene, dar fregata britanică HMS Montrose, care escorta petrolierul, şi-a îndreptat armele spre ambarcaţiunile iraniene şi le-a avertizat să se îndepărteze, ceea ce acestea au şi făcut.

Un avion american a filmat incidentul, conform CNN. Ministerul Apărării de la Londra nu a avut niciun comentariu imediat.

Incidentul s-a produs la aproape o săptămână după ce marinari ai forţelor navale regale britanice au capturat în Gibraltar petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană.

În cursul zilei de miercuri, preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat că Marea Britanie va suferi „consecinţe” ca urmare a sechestrării petrolierului iranian.

Washingtonul a acuzat Teheranul că se află în spatele unei serii de atacuri împotriva unor nave comerciale care au trecut prin Strâmtoarea Hormuz, produse în lunile mai şi iunie.

Statele Unite şi-au propus să creeze o alianţă militară în următoarele aproximativ două săptămâni pentru a proteja apele strategice din largul Iranului şi Yemenului, conform informaţiilor furnizate marţi de generalul de marină Joseph Dunford, şeful statului major american.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Stanciu și Burcă la U Cluj! Președintele ardelenilor rupe tăcerea: totul despre cele două transferuri
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Toamna își intră în drepturi. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni și unde sunt așteptate mai multe ploi
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Vlad Bălțățeanu a refuzat să vorbească la audieri. Principalul suspect în cazul Valentinei a fost adus azi în fața procurorilor
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte