Ambasada SUA, reacţie după trimiterea în judecată a lui Victor Ponta

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti spune că instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată ‎desfăşura activitatea complet independent, arătând că atât principiul unui proces echitabil, cât şi legislaţia românească trebuie respectate întru totul.
Ionela Marcu
20 sept. 2015, 12:21
Ambasada SUA, reacţie după trimiterea în judecată a lui Victor Ponta

„Ambasada SUA recunoaşte rolul important pe care îl indeplinesc instituţiile independente ale statului de drept într-o democratie sănătoasă. Respectarea şi protejarea acestei independenţe este responsabilitatea tuturor actorilor şi instituţiilor statului. Aşa cum am precizat în trecut, instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată ‎desfăşura activitatea complet independent. Atât principiul unui proces echitabil, cât şi legislaţia românească trebuie respectate întru totul„, arată Ambasada SUA, duminică, într-un comunicat transmis Mediafax.

Acesta este primul mesaj transmis de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti de la depunerea jurământului de către noul ambasador american, Hans G. Klemm. Acesta a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România miercuri, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat, John Kerry, şi a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.

De asemenea, mesajul Ambasadei SUA la Bucureşti vine la două zile după ce conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Inspecţia Judiciară, solicitând să verifice dacă afirmaţiile premierului Victor Ponta, făcute după trimiterea sa în judecată, au afectat independenţa sistemului judiciar.

Sesizarea CSM este urmare a solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceasta a cerut, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze dacă afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, procurorii anticorupţie considerând că „afirmaţiile denigratoare” făcute de primul ministru afectează reputaţia profesională a procurorului care a instrumentat dosarul său şi a procurorilor abilitaţi să se pronunţe cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei dispuse în dosarul respectiv – trimitere în judecată..

„Declaraţia respectivă este cu atât mai gravă cu cât actele întocmite de procuror sunt supuse verificării de către şefii ierarhici, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform dispoziţiilor Codului de Procedură Penală. Astfel, afirmaţiile făcute de Ponta Victor-Viorel, prin prisma funcţiei deţinute, au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să submineze şi să aducă atingere instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea procurorul, precum şi independenţei sistemului judiciar”, arăta DNA.

Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook, joi, după anunţul DNA privind trimiterea sa în judecată, că „singura problemă a ţării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând şi imaginând fapte şi situaţii neadevărate din urmă zece ani”.

Joi, la aproape trei luni şi jumătate de la punerea sa sub urmărire penală în dosarul „Turceni-Rovinari” şi după cinci „vizite” la DNA, Victor Ponta a fost trimis în judecată, pentru fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinet individual de avocat, Victor-Viorel Ponta a obţinut de la SCA „Şova şi Asociaţii” suma 181.439,98 de lei, pentru activităţi, care însă în realitate nu s-au efectuat.

Victor Ponta este primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului său.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Oficial! Universitatea Craiova a dat o super lovitură: fundaşul central a fost vândut pe o sumă total neaşteptată. Update exclusiv
Capital.ro
Cum verifici dacă ai datorii la Primărie? Metoda prin care afli online dacă ai restanțe la taxe și impozite
Playtech.ro
Cum obții o mărire de salariu. Greșeala care îi costă pe mulți angajați mii de lei, ce nu trebuie să spui niciodată la negociere
Adevarul
Teambuildingul, test pentru cupluri. Când depășește limita o relație de serviciu
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Reacție vehementă după ce Neluțu Varga a anunțat că ia în calcul să preia UTA Arad: ”Să cadă din lac în puț. Jale mai mare decât acolo nu este nicăieri!”
MediaFlux
Acte urgente care trebuie depuse la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat