Ambasada SUA reacţionează: Independenţa justiţiei, liberă de orice influenţă, vitală într-o democraţie

Ambasada SUA precizează că a luat cunoştinţă de comunicatele CSM privind declaraţii referitoare la dosarul Lukoil şi privind poziţia CSM faţă de declaraţii din zona politicului legate de activitatea magistraţilor, menţionând că sunt nepotrivite comentariile oficialilor despre cazuri în desfăşurare.
Iulian Tudor
10 oct. 2014, 18:54
Ambasada SUA reacţionează: Independenţa justiţiei, liberă de orice influenţă, vitală într-o democraţie

Ambasada SUA a făcut aceste precizări după ce premierul Victor Ponta a transmis reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai tuturor statelor membre UE o scrisoare în care le solicită să analizeze declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu.

„Ambasada a luat la cunoştinţă de comunicatul de presă al CSM din 7 octombrie «privind anumite declaraţii referitoare la dosarul Lukoil instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti» şi comunicatul din 9 octombrie «privind poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice din zona politicului referitoare la activitatea procurorilor şi a judecătorilor». Comentariile oficialilor despre cazuri aflate în desfăşurare sunt nepotrivite şi pot crea aparenţa, intenţionată sau nu, a interferenţei. Independenţa justiţiei, liberă de orice influenţă a unui actor din afară, este vitală într-o democraţie”, a precizat Biroul de Presă al Ambasadei SUA.

Ambasadorul rus: Unele declaraţii pe tema Lukoil au un limbaj deplasat

Prim-ministrul Victor Ponta le-a trimis, vineri, o scrisoare ambasadorilor statelor Uniunii Europene şi Statelor Unite în care îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că a atacat dur un magistrat al CSM şi le cere acestora ca ţările lor să transmită un mesaj de susţinere a CSM şi a independenţei Justiţiei din România.

Victor Ponta, scrisoare către ambasadori după atacul lui Băsescu: A ameninţat un magistrat şi a criticat CSM

Joi, Traian Băsescu a caracterizat drept un abuz sesizarea, de către CSM, a Inspecţiei Judiciare pentru declaraţiile făcute de şeful statului în ceea ce priveşte dosarul licenţelor Microsoft, susţinând că toate informaţiile pe care le-a prezentat în acest caz nu proveneau din dosarul întocmit de procurorii DNA.

Declaraţia sa a venit după ce judecătorul Horaţius Dumbravă, membru CSM, a solicitat plenului consiliului să transmită un avertisment ferm şi categoric tuturor politicienilor „de a nu târî justiţia în meschine lupte politice”. Într-o scrisoare adresată plenului, Dumbravă susţine sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul afirmaţiilor lui Victor Ponta despre dosarul Lukoil şi al declaraţiilor făcute de preşedintele Traian Băsescu în cursul unei conferinţe de presă, săptămâna trecută, despre dosarul licenţelor Microsoft.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat