Ambasadorul SUA, despre ceremonia de la Deveselu: Am avut număr limitat de persoane pe care le-am putut invita

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat, vineri, referitor la nemulţumirea unor politicieni care nu au fost invitaţi la inaugurarea scutului antirachetă de la Deveselu, că ar fi fost "ideal" să poată invita pe toată lumea implicată în acest proiect, însă nu au fost locuri suficiente.
Iulian Tudor
13 mai 2016, 14:51
Ambasadorul SUA, despre ceremonia de la Deveselu: Am avut număr limitat de persoane pe care le-am putut invita

Ceremonia de ieri (joi – n.r.) de la Deveselu a fost organizată de Marina Statelor Unite, totuşi cu o consultarea îndeaproape a  Ambasadei, dar şi cu Ministerul Apărării. A fost o zi istorică pentru România, pentru Statele Unite, dar şi pentru NATO. Am avut, sincer, număr limitat de persoane pe care le-am putut invita la ceremonie (…) Ar fi fost ideal dacă puteam invita pe toţi cei care au avut un aport sau o contribuţie la ceea ce a fost dus la bun sfârşit la Deveselu. Din păcate, am fost foarte limitaţi în numărul de persoane pe care le-am putut invita şi a fost o onoare să-l avem pe preşedintele Zgonea alături de noi”, a spus Hans Klemm, la Palatul Parlamentului, potrivit news.ro

Referitor la reacţia preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a spus că nu a participat la evenimentul de la Devselu pe motiv că „Guvernul şi Ambasada SUA au desconsiderat Senatul”, ambasadorul SUA a spus că regretă că acesta nu a participat.

N-am vorbit cu preşedintele Tăriceanu. Am văzut declaraţia pe care a făcut-o ieri după-amiază. A fost invitat. Regret că a ales să nu vină„, a spus Klemm.

Fostul premier Victor Ponta a fost cel care l-a atacat pe Dacian Cioloş pentru că nu l-a invitat la eveniment şi şi-ar fi asumat meritele pentru scutul antirachetă de la Deveselu. De asemenea, deşi a primit invitaţie, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu, a acuzat Guvernul şi ambasada SUA că prin organizarea şi programul ceremoniei au dat dovadă de „desconsiderare faţă de poziţia Senatului” şi a decis să nu participe.

Premierul Dacian Cioloş a precizat joi seara că gazda ceremoniei de la Deveselu a fost Ambasada SUA, iar lista de invitaţi a fost decisă de reprezenţa diplomatică în consultare cu Ministerul Apărării Naţionale, minister căruia şeful Executivului i-a cerut să clarifice condiţiile organizării evenimentului.

Să fim clari: este un proiect asumat de SUA, cu sprijinul României, care va beneficia alături de celelalte state aliate din zonă de acest sistem de apărare. La realizarea lui si-au adus contribuţia incepând cu 2008, în multe cazuri determinantă, mai mulţi lideri politici cu funcţii în stat, militari, experţi care merită cu toţii felicitări şi mulţumiri pentru acest proiect, esenţial pentru securitatea României. Cunosc personal meritul mai multora dintre aceştia, dar nu îndrăznesc să-i menţionez eu pentru a nu face greşeala de a supăra pe cineva prin omisiune. Personal nu am niciun merit în acest proiect, iar prezenţa mea azi la Deveselu a fost determinată de funcţia pe care vremelnic o ocup în stat. În intervenţia mea de azi la ceremonia de inaugurare am mulţumit tuturor acelora care au contribuit la acest proiect, fără să îndrăznesc a-i numi din motivele menţionate mai sus„, a explicat Cioloş.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
A fost pusă la zid după aventura cu soțul celei mai bune prietene. Cum arată viața ”amantei” lui Lachie Neale
Capital.ro
Amendă de 1.000 de lei pentru românii care au casă la curte. Toți proprietarii au nevoie de autorizație
Playtech.ro
Programul mall-urilor de Paște 2026. Unde poți face cumpărături chiar pe 12 aprilie
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată și-a pierdut viața în Câmpina, după ce a intrat cu mașina într-un copac. Avea doar 28 de ani
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj