Ambulanţă care transporta un copil la un spital din Iaşi, implicată într-un accident de circulaţie

O autospecială a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, care transporta un copil cu o amputaţie de deget la Spitalul "Sf. Maria" din Iaşi, a fost implicată, joi după-amiază, într-un accident de circulaţie, pe raza comunei Muntenii de Jos.
Iulian Tudor
25 oct. 2018, 13:47
Ambulanţă care transporta un copil la un spital din Iaşi, implicată într-un accident de circulaţie

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, ambulanţa, în care se aflau şoferul, o asistentă medicală şi pacientul, a lovit din spate un autoturism în care era doar conducătorul auto, în urma impactului nefiind înregistrare victime.

„Ambulanţa se deplasa din Bârlad spre Iaşi, iar pe raza comunei Muntenii de Jos, la intrarea în municipiul Vaslui, a lovit din spate un autoturism. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. În urma accidentului, traficul a fost blocat în zonă pentru doar câteva minute. Poliţiştii rutieri efectuează verificări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs evenimentului”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, Aurora Popa, a precizat că pacientul a fost preluat de o altă ambulanţă pentru a fi transportat la Iaşi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
FCSB e Steaua? Ceartă în direct Marian Aliuță – Vivi Răchită: „Te-a plătit Gigi Becali, ai uitat?”
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet