Ameninţarea Coreei de Nord pentru 10 aprilie. Suntem în pragul unui război?

Coreea de Nord a repetat marţi ameninţarea cu declanşarea unui război "termonuclear" în Peninsula Coreea şi i-a îndemnat pe străinii prezenţi pe teritoriul sud-coreean să ia în calcul plecarea lor din această ţară. 10 aprilie e data până la care ambasadele ar fi trebuit să se retragă, dar nici o ţară nu a considerat că măsura este necesară, inclusiv România. 
Filip Stan
09 apr. 2013, 16:42
Ameninţarea Coreei de Nord pentru 10 aprilie. Suntem în pragul unui război?

„Peninsula coreeană se îndreaptă către un război termonuclear”, a apreciat Comitetul Nord-Coreean pentru Pace în regiunea Asia-Pacific, într-un comunicat difuzat de agenţia de presă oficială KCNA.

„În caz de război, nu vrem ca străinii care trăiesc în Coreea de Sud să fie expuşi”, continuă Comitetul, un organ de propagandă al regimului de tip stalinist, îndemnând „toate organizaţiile străine, întreprinderile şi turiştii să pună la punct măsuri de evacuare”.

Phenianul, care a instalat recent două rachete cu rază medie de acţiune pe coasta de est, a anunţat vineri că nu poate să mai garanteze securitatea misiunilor diplomatice din capitală începând de la 10 aprilie.

Niciuna dintre ţările care au misiuni diplomatice la Phenian nu a apreciat totuşi ca necesară, pentru moment, măsura evacuării personalului.

Ambasada României la Phenian îşi continuă activitatea, a precizat duminică Ministerul român al Afacerilor Externe, dând asigurări că monitorizează atent evoluţiile din Peninsula Coreeană şi evaluează permanent securitatea misiunii diplomatice.

Statele Unite au anunţat că nu vor doborî o rachetă balistică lansată de Coreea de Nord decât dacă aceasta ar reprezenta o ameninţare pentru aliaţi sau pentru teritoriul american, potrivit amiralului Sam Locklear, comandantul forţelor americane din regiunea Asia-Pacific.

„Nu durează mult timp să stabilim unde ar cădea o astfel de rachetă”, a explicat comandantul american, precizând că nu va recomanda doborârea unei rachete care nu ar constitui o ameninţare.

Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, se va deplasa joi în Coreea de Sud, o vizită programată de mult timp care intervine în contextul tensiunilor generate de Coreea de Nord, anunţă şi Alianţa Nord-Atlantică.

Rasmussen se va întâlni joi şi vineri cu principalii lideri sud-coreeni, inclusiv cu preşedintele Park Geun-hye. „Este vorba de o vizită planificată de mult timp care se va referi în principal la parteneriatul dintre NATO şi Coreea de Sud”, a declarat un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

China a îndemnat, de asemenea, ca securitatea populaţiei să primeze şi a avertizat în privinţa haosului din Peninsula Coreeană, unde Phenianul continuă să intensifice tensiunile.

„Peninsula Coreeană se află în apropierea Chinei. China nu vrea haos”, a declarat Hong Lei, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

China, singurul aliat al Coreei de Nord, apărând oficial pacea, stabilitatea şi denuclearizarea Peninsulei Coreene, a votat recentele sancţiuni adoptate împotriva Phenianului.

Peninsula Coreeană se confruntă cu o intensificare a tensiunilor după lansarea reuşită a unei rachete nord-coreene, în decembrie 2012, considerată de occidentali, Seul şi Tokyo drept un test balistic.

În plus, situaţia a fost agravată de efectuarea unui al treilea test nuclear, în februarie, şi de manevrele militare comune în curs ale Statelor Unite şi Coreei de Sud.

Principalele momente ale tensiunilor din Coreea

2011

19 decembrie – Kim Jong-Un a fost desemnat, la mai puţin de 30 de ani, liderul regimului de la Phenian, după decesul tatălui său, Kim Jong-II.

2012

– 29 februarie: Coreea de Nord a acceptat suspendarea activităţilor nucleare şi balistice în schimbul unui ajutor alimentar american, dar a renunţat la acest angajament după câteva luni.

– 12 decembrie: Coreea de Nord a lansat o rachetă de tip Unha-3 destinată, conform regimului, să plaseze pe orbită un satelit civil. Comunitatea internaţională a denunţat un test balistic.

2013

– 12 februarie: Coreea de Nord a efectuat al treilea test nuclear, superior celor precedente (din 2006 şi 2009).

– 25 februarie: Park Geun-Hye, aleasă preşedinte al Coreei de Sud, a avertizat că nu va tolera nici cea mai mică provocare din partea Coreei de Nord.

– 7 martie: Coreea de Nord a ameninţat că există riscul unui război termonuclear, ameninţând Washingtonul cu un atac nuclear preventiv.

– 8 martie: Coreea de Nord a anunţat anularea acordului de neagresiune cu Sudul.

– 11 martie: Coreea de Sud şi Statele Unite au iniţiat manevre militare comune.

– 15 martie: Statele Unite au consolidat dispozitivul de apărare antirachetă.

– 18 martie: Pentagonul a trimis bombardiere de tip B-52 care au survolat Coreea de Sud.

– 21 martie: Coreea de Nord a ameninţat că va ataca baze americane din Japonia şi de pe Insula Guam.

– 28 martie: Două bombardiere americane de tip B-2 au participat la o misiune de antrenament în Coreea de Sud.

– 30 martie: Coreea de Nord a anunţat că este în stare de război cu vecinii din sud.

– 2 aprilie: Coreea de Nord a anunţat că va reporni un reactor nuclear oprit în 2007 şi a consolidat dispozitivul de rachete pe coasta de est.

– 3 aprilie: Phenianul a împiedicat accesul angajaţilor sud-coreeni în complexul industrial de la Kaesong, simbolul cooperării intercoreene.

– 4 aprilie: Statele Unite au instalat un sistem antirachetă pe Insula Guam.

– 6 aprilie: Washingtonul a amânat testarea unei rachete intercontinentale care urma să fie lansată de la o bază din California.

– 8 aprilie: Coreea de Sud susţine că are indicii privind pregătirea de către Coreea de Nord a unui nou test balistic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT