AMENZI ANPC pentru apă îmbuteliată „de 7 ori mai bună” sau care „reduce procesul de îmbătrânire”

Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de peste 900.000 de lei comercianţilor de apă îmbuteliată, pentru mai multe neconformităţi, inclusiv utilizarea, pe etichete, a unor caracterizări ca "recomandată în curele de slăbire", "puternic antioxidant" sau "hidratează mult mai bine decât apa obişnuită".
Iulian Tudor
06 aug. 2015, 16:41
AMENZI ANPC pentru apă îmbuteliată

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au desfăşurat, în perioada 15 – 30 iunie, o acţiune tematică de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor.

Au fost controlaţi 827 operatori economici (71 distribuitori, 679 magazine, 55 staţii de distribuţie carburanţi şi 22 producători) constatându-se abateri la 464 (peste 56%) dintre aceştia.A fost verificată o cantitate de circa 1.847.119 litri apă minerală naturală şi apă de izvor, constatându-se că 354.533 litri (peste 19%) din cantitatea controlată nu respecta prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.

Comisarii ANPC au dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 12.769 litri de apă minerală şi de izvor, în valoare de 11.438 lei, care avea caracteristici organoleptice neconforme, era depozitată în condiţii improprii (la o temperatură peste cea impusă de producători şi sub acţiunea directă a razelor solare) sau care prezenta data durabilităţii minimale depaşită.

Totodată, s-au dispus oprirea temporară de la comercializare a 84.694 litri de apă minerală şi de izvor, în valoare de 115.202 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate, şi aplicarea a 487 sancţiuni contravenţionale constând în 326 amenzi, însumând 902.200 lei, şi 161 avertismente.

Potrivit ANPC, 17% din canitatea de apă îmbuteliată controlată prezenta deficienţe de informare, neoferindu-se consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit.

Totodată, a fost sancţionată utilizarea pe etichete a unor termeni, denumiri, caracterizări ce nu au putut fi probate, mentiuni care nu sunt aprobate de Comisia Europeana şi care contravin Regulamentul UE nr. 432/2012 de stabilire a unei liste de menţiuni de sănătate permise, înscrise pe produsele alimentare (apă „de 7 ori mai bună”, „Hidratează mult mai bine decât apa obişnuită”, „Creşte imunitatea organismului”, „Este un puternic antioxidant”, „Scade colesterolul”, „Reduce procesul de îmbătrânire” sau „Recomandată în curele de slăbire”).

Comisarii ANPC au mai depistat înscrisuri incorecte, inexacte, de natură să favorizeze confundarea produselor cu apele minerale naturale – produse care nu se regăseau în Lista apelor minerale naturale, ape carbozificate care conţineau în denumirea comercială sintagma „apă minerală naturală”, apa minerală pe a cărei etichetă nu era menţionată sursa.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT