Americanii cer PEDEAPSA CU MOARTEA pentru Djohar Ţarnaev, teroristul de la maraton

Procurorii americani au anunţat joi că vor cere pedeapsa cu moartea pentru Djohar Ţarnaev, acuzat că împreună cu fratele său Tamerlan au orchestrat dublul atentat de la Maratonul din Boston, în 2013, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi.
Filip Stan
31 ian. 2014, 04:50
Americanii cer PEDEAPSA CU MOARTEA pentru Djohar Ţarnaev, teroristul de la maraton

„După examinarea atentă a faptelor, legilor în vigoare şi a probelor prezentate de avocat şi acuzare, am decis ca Statele Unite să solicite pedeapsa cu moartea în acest caz”, a anunţat ministrul Justiţiei, Eric Holder într-un comunicat, relatează CNN

Atentatul s-a soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi, transformând în carnagiu o tradiţională zi de sărbătoare. Aproximativ 15 persoane şi-au văzut unul sau ambele picioare amputate.

Fratele mai mare al lui Djohar, Tamerlan Ţarnaev, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia.

„Natura comportamentului incriminat şi prejudiciul care a rezultat (în urma dublului atentat) prevăd anume această pedeapsă”, a adăugat Holder.

„Noi susţinem această decizie”, a declarat Carmen Ortiz, procurorul federal al statului Massachusetts, unde a avut loc atentatul.

Pedeapsa cu moartea este pronunţată rar la nivel federal, iar execuţiile sunt aplicate şi mai rar. În prezent, 60 de condamnaţi federali americani aşteaptă să fie executaţi. Doar trei condamnaţi au fost executaţi din 1988.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
El e „bărbatul” de care Gigi Becali are nevoie la FCSB! Cum și-a câștigat noua feblețe a patronului respectul în vestiar
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
Regulile pe care trebuie să le respecți pe Autobahn, autostrăzile celebre din Germania. Ce este interzis și ce amenzi riști
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Motociclist cuprins de foc, în județul Cluj. Bărbatul și-a pierdut viața pe loc, după ce a fost izbit de un TIR
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Energie gratis timp de patru ore, din luna august. Soluția propusă consumatorilor de către unul dintre furnizori
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România