Americanii susţin ideea unui venit de bază universal

Din ce în ce mai mult, americanii susţin introducerea unui venit de bază universal. Programul propus a căpătat cu vremea din ce în ce mai mult interes, iar acum, ar putea să devină realitate.
Sânziana Stancu
27 feb. 2018, 16:27
Americanii susţin ideea unui venit de bază universal

Economistul Karl Widerquist , profesor asociat în cadrul Universităţii Georgetown din Qatar, a reamintit, referitor la acest subiect, faptul că în urmă cu 10 ani, numai 12% dintre respondenţii sondajelor de opinie susţineau ideea unui venit de bază universal.

Între timp, lucrurile s-au schimbat şi în momentul actual, 48 % dintre americani susţin această idee, potrivit noilor sondaje.

Aplicarea acestei măsuri ar însemna un sistem prin care guvernul federal să trimită regulat cecuri tuturor americanilor, indiferent dacă aceştia au o slujbă unde sunt remuneraţi şi indiferent de veniturile pe care le au, potrivit cnbc.com

Ideea nu este numai a Americii. State ca Finlanda sau Canada au deja un asemenea program. Iar în Kenya, de pildă, venitul de bază este administrat de o societate nonprofit, GiveDirectly. Şi India, care o populaţie de 1,3 miliarde de cetăţeni vrea să stabilească un venit universal.

Iar exemplele pot continua şi în alte ţări şi pe alte continente.

În ciuda criticilor sceptici faţă de stabilirea unui venit de bază pentru fiecare cetăţean, care cred că banii daţi fără muncă îi face pe oameni leneşi, experţii au demonstrat că, din contră, un asemenea venit îi stimulează să muncească, sunt mai sănătoşi şi echilibraţi psihic şi nu în ultimul rând, le ridică moralul, trezindu-le astfel interesul pentru activitate.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT