Amintiri dulci de-odinioară. Cofetăriile din Bucureştiul vechi GALERIE FOTO

Vă mai amintiţi de cofetăriile Capşa, Scala, Nestor sau Casata? Aceste localuri ale Bucureştilor erau renumite la acea vreme şi aduceau faimă Capitalei. Istoricul Dan Falcan a povestit pe îndelete, pentru RTV.NET, despre gustul amintirilor dulci cu care se delectau bucureştenii.

08 oct. 2012, 04:34

Cofetăria Scala, o cofetărie de tradiţie, a fost construită după război. Fiind poziţionată pe bulevardul Magheru, era una dintre cofetăriile celebre ale Bucureştiului. Istoricul Dan Falcan îşi aminteşte de Scala ca fiind „foarte luminoasă, cu ghivece de flori la geam, curată şi spaţioasă. În anii ’60-’70 era plină de prăjituri, însă după aceea a luat un aer uşor prăfuit prin anii ’80, încetul cu încetul s-a deteriorat”.

„Blocul Scala a fost construit în 1937 de arhitectul Emil Nădejde. Cofetăria Scala era o cofetărie de tradiţie, o cofetărie bună, erau multe prăjituri cu frişcă, indiene, doboş, prăjitura Carpaţi, caroline. Cu rezonanţă pentru străini era Capşa, dar şi Scala. O avantaja poziţia, era pe bulevardul Magheru, era una dintre cofetăriile celebre ale Bucureştiului”, a declarat, pentru ROMÂNIATV.NET, Dan Falcan.

Istoricul şi-a amintit cu amuzament de o prăjitură mai aparte care apăruse prin anii ’80 la cofetăria Scala.

„Mie mi-a rămas în cap faptul că prin anii ’80 când lucrurile s-au deteriorat în România, acolo a apărut pentru prima dată şi cred că era şi singurul loc unde eu am văzut aşa ceva, prăjituri cu varză. Era ceva absolut greţos. Se făcea economie la dulciuri, se făcea economie la frişcă, la zahăr şi apăruseră prăjituri cu varză, prăjituri cu dovleac, prăjituri cu spanac. Numai la Scala le-am văzut, iar acestea cu varză erau de-a dreptul odioase. Nu le cumpăra nimeni şi nu le mânca nimeni şi asta a arătat şi în planul acesta al alimentaţiei publice al dulciurilor cât de jos ajunseseră toate lucrurile acestea”, spune istoricul.

Dan Flacan a povestit, pentru ROMÂNIATV.NET, cum mergea adesea la cinematograful şi cofetăria Scala.

„Ţin minte că fiind în apropierea cinemtografului Scala, sigur că deseori mergeam la cinematograf şi până începea filmul mergeam şi la cofetărie. În anii ’60-’70 erau nişte sticle cu suc, erau pahare cu limonadă, se bea o limonadă foarte bună. Produsele erau de calitate”, a precizat Falcan.

Cu gândul la cofetăria Casata, aşezată în Piaţa Romană, istoricul îşi aminteşte cu plăcere de „prăjiturile profiterol extraordinare” şi de îngheţata Casata.

„Casata e tot un bloc vechi care a fost construit în 1938. Arhitectul era Jean Văleanu, un arhitect mare al Bucureştilor. Casata a devenit celebră tot datorită cofetăriei, tot după război. Era locul unde cel puţin eu ma duceam foarte des fiindcă făceau nişte prăjituri profiterol extraordinare. Aveau casate. Casata era o îngheţată lunguiaţă şi triunghiulară, împărţită în trei: fistic, vanilie şi ciocolată şi între cele trei era pusă dulceaţă de obicei de vişine, de cireşe. Era o îngheţată foarte bună, era învelită în staniol. Avea parfait-uri, care aveau formă paralelipipedică şi erau în general din ciocolată, sau din vanilie, sau din vanilie şi ciocolată, sau cu fistic, tot aşa învelite într-o hârtie albă sau în staniol. Casata era 3 lei, profiterolul era 11,25 lei, cafe frappe era în jur de 6 lei, foarte bune şi acestea, aşa cu multă frişcă în nişte pahare înalte. Se găseau şi fursecuri şi bomboane, era o cofetărie bună”, a declarat, pentru ROMÂNIATV.NET, istoricul.

La nord de Hotelul Splendid Parc s-a construit, în ’37, Blocul Societăţii Miniere „Mica”, arhitect Duiliu Marcu, la parterul căruia era selecta cofetărie Nestor. „Nestorul era celebru. Era celebru şi înainte de război, era jos pălăria”, spune istoricul.

„Dacă voiai să te duci în vizită undeva şi să iei un lucru de calitate te duceai şi luai de la cofetăria Nestor. Avea trufe, avea prăjituri foarte bune, indiene, caroline, avea cataifuri, avea diplomaturi, prăjituri cu frişcă, bomboane aşa de ciocolată cu coajă de portocale care erau excepţionale, aveau Langues de Chats (limbi de pisică de ciocolată), aveau fursecuri. Erau foarte multe prăjituri cu frişcă, asta în perioada ’60-’70. Puteai să şi cumperi frişcă, dar după 1980 nu mai găseai nici frişcă, nici prăjituri aşa de bune. Aveau bomboane foarte bune la Nestor. La Nestor mergeam rar să stau şi să mănânc ceva. Ambalajele erau foarte luxoase, hârtia era bună, era inscripţionată cu numele cofetăriei. Era amenajat elegant, era o cofetărie elegantă. Era mai scumpă. Cred că bomboanele respective deja duceau undeva la 120-130 de lei kilogramul, ceea ce era mult pe vremea aceea”, îşi aminteşte Dan Falcan.

Spre deosebire de alte cofetării, de exemplu Capşa, căreia i-a rămas numele toată perioada, de când a fost înfiinţată până azi, Nestorul, după război, a primit denumirea de cofetăria Republica.

Cofetăriile Scala, Casata şi Nestor au fost distruse în cutremurul din 4 martie 1977.

Capşa a fost inaugurată în 1852 şi făcea parte din vechea tradiţie de cofetărie a Bucureştiului. Înainte de război cofetăriile bucureştene mari erau Capşa, Nestor, Anghelescu, Zamfirecu.

„Iniţial Capşa a fost undeva pe lângă magazinul Victoria. Cred că Grigore Capşa a cumpărat locul în 1971-1972. Acestea erau casele Slătineanu, case celebre. Au făcut restaurant, hotel, patiserie, cofetărie, fiindcă Grigore Capşa urmase nişte cursuri de cofetari la Paris, în Franţa. Era cea mai celebră cofetărie din Bucureşti, însă nu era atât de vizitată ca şi Scala sau ca şi Casata, era prea aristocratică într-un fel pentru noi. Cred că oarecum cofetăria era în umbra restaurantului. Restaurantul era pe Calea Victoriei, cofetăria era în spate pe Edgar Quinet. Înainte, pe la 1870 fusese atelierul fotografului Duschek. Cofetăria era cunoscută pentru fursecurile foarte bune şi trufele pe care le avea. Locul era destul de îngust”, a povestit, pentru RTV.NET, istoricul.

Grigore Capşa făcea prăjituri speciale la mesele festive în onoarea unor personalităţi. Casa Capşa era renumită în Europa pentru ciocolata sa.

„Prăjituri foarte bune se făceau la Capşa şi acolo găseai mascotele cu ciocolată şi învelite în ciocolată, acelea rotunde care se găsesc şi azi şi joffrele (o specialitate a casei Capşa), care erau nişte prăjituri cilindrice mai mici, făcute de Grigore Capşa când a venit mareşalul francez Joffre, unul din eroii din Primul Război Mondial, în vizită la Bucureşti. Toate personalităţile străine care vizitau Bucureştiul veneau la Capşa. Mascotele cred că erau 3 lei, joffrele cam tot 2-3 lei. De la casele acestea celebre puteai să cumperi, înainte de război, cu un leu şase prăjituri de la Nestor şi cinci prăjituri de la Capşa”, a adăugat Falcan.

Istoricul îşi aminteşte cum „cofetăria Capşa era pusă oarecum în umbră de restaurantul Capşa care era restaurantul scriitorilor şi în anii ’70. La un moment dat administraţia a interzis fumatul înăuntru şi atunci s-a prăbuşit toată vânzarea. A fost o lovitură mai ales pentru noi studenţii care mergeam pe acolo. Aveau bere foarte bună, aveau nişte brioşe excepţionale”.

Prăjiturile care se găseau în aceste cofetării erau făcute în România. „Noi aveam tradiţie mare, termenul de cofetărie şi de cofetar vine de la confeto, de la dulciuri din italiană. Bucureştiul avea un număr de cofetării foarte mare, era printre primele oraşe din Europa şi erau tot felul de dulciuri”, spune istoricul.


loading...
Partenerii noștri