Amnistia pentru mame, bugetari şi pensionari şi reducerea CAS cu 5%, adoptate în unanimitate

Deputaţii au votat în unanimitate amnistia fiscală pentru mame, pensionari şi bugetari, precum şi reducerea contribuţiilor sociale la angajator cu 5%. La vot au asistat mai mulţi miniştri, în frunte cu premierul Victor Ponta.
Filip Stan
09 sept. 2014, 10:14
Amnistia pentru mame, bugetari şi pensionari şi reducerea CAS cu 5%, adoptate în unanimitate

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu pentru proiectul de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi a adoptat proiectul de lege în forma iniţială, cu 307 voturi pentru, 5 abţineri şi 7 voturi împotrivă. Toate grupurile parlamentare au anunţat că susţin acest proiect. De asemenea, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede amnistierea în cazul mamelor care au beneficiat de indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate în mod greşit.

Proiectul prevede că sumele provenite din debitele recuperate începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a legii în discuţie să se restituie eşalonat, pe o perioadă de cinci ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, luni, la Palatul Parlamentului că în jur de 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 25.000 de bugetari vor beneficia de amnistia fiscală.

Ministrul Muncii a explicat că fiecare dintre cele două legi adresate persoanelor aflate în concediu de creştere a copilului şi pensionarilor are două componente: una care suspendă plata debitelor şi o alta prin care sunt restituite sumele deja returnate statului, potrivit Agerpres. Toate debitele sunt calculate începând cu data de 1 ianuarie 2011.

În ceea ce priveşte mamele care au beneficiat de indemnizaţii calculate în mod eronat, sunt 12.500 care ar fi trebuit să restituie statului anumite sume şi alte 8.000 care au făcut-o deja. Ea a arătat că acestora din urmă li se vor înapoia banii eşalonat. Săptămâna trecută, ministrul Rovana Plumb declara că în cazul mamelor cuantumul restituirilor ajunge la 50 de milioane de lei.

„În ceea ce priveşte pensionarii, primul dispozitiv se referă la scutirea de la plata debitelor care sunt în curs, şi aceasta înseamnă 30.000 de pensionari, un cuantum de 65 de milioane de lei. Cei care au apucat deja să plătească şi intră în al doilea dispozitiv al legii, respectiv restituirea, sunt 50.000 de pensionari, cu o sumă de 350 de milioane de lei”, a adăugat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a precizat că restituirea sumelor deja achitate se face în tranşe egale, pe o perioadă de cel mult cinci ani, începând de la 1 ianuarie 2015.

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a dat marţea trecută raport de respingere cererii de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu a proiectului de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, prin care şeful statului cerea să se renunţe la scăderea contribuţiilor în condiţiile în care Guvernul nu preciza resursele financiare prin care urma să fie compensat deficitul astfel creat.

Pentru respingerea cererii de reexaminare au votat 19 membri ai comisiei, unul singur s-a abţinut şi nu a fost niciun vot împotrivă.

Raportul comisiei va intra luni în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Cu o zi înainte de expirarea termenului legal în interiorul căruia avea voie să ceară reexaminarea legii privind reducerea cu 5% a CAS la angajator, pe 23 iulie, preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului legea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT