Analiză: De ce tace SRI

Deși în ultimul timp au comunicat mai mult ca de obicei, jurnaliștii şi opinia publică îşi doresc încă o şi mai mare transparenţă asupra activității SRI, uitând însă că succesul unor misiuni sau al unor parteneriate ţine de însuși secretul acestora.

Cu ceva vreme în urmă, materialele de presă includeau sintagma ușor impersonală „serviciile”, iar celor mai mulți dintre noi li se părea că SIE are mai mult mister, mai multă seducție, e mai apropiat de reprezentările beletristice ale activității secrete pe care noi ceilalți le avem despre munca de informații. În ultimul an însă,  SRI şi-a creat un contur instituțional mai pregnant, a devenit mai transparent, împărtăşind chiar publicului  anumite momente operative al căror succes era celebrat până nu demult, cu discreție, doar în interiorul serviciului.

Poate faptul că site-ul instituției include filme de prezentare ale unor ofițeri acoperiți (în timpul filmării) şi are rubrici interactive care invită vizitatorii să îşi testeze compatibilitatea cu munca de informații, poate faptul că SRI comunică acum pe Facebook şi Twitter, poate faptul că identificăm un efort susținut al conducerii instituției de a sparge niște tabuuri şi a ne acomoda cu rolul, misiunea şi mai ales cu viziunea serviciului, poate faptul că identificăm o preocupare pentru promovarea noțiunilor de cultură de securitate, poate că toate acestea plus ieșirile mai frecvente în emisiuni de televiziune ale lui George Maior au conferit SRI-ului o aură profesionistă, o proiecție de forţă, inteligenţă şi valoare profesională desprinsă încet, încet, de celelalte servicii de informații românești.

Ceva din adresările publice trecute ale instituției şi ceva din tăcerea ei în cazul aducerii în ţară a lui Omar Hayssam (adică lipsa chiar şi a acelui „nu comentăm” pe care SIE l-a oferit presei) ne fac să ne gândim la faptul că SRI a fost cel puțin coautor al acestei surprinzătoare reușite, dacă nu chiar autorul migălos şi tenace al unei operațiuni complexe pe care şi-o dorea împlinită şi o planifica de ani buni.

Alte articole

EXCLUSIV Dan Diaconescu, primele reacţii după condamnare: „Fetele au fost obligate să spună asta la Parchet. Le-am întâlnit doar câteva secunde în viaţa mea”

Cine este Doamna Raisa, noua susţinătoare a lui Călin Georgescu. Femeia susţine că a fost membră a unui serviciu secret

Promisiunile publice ale unor politicieni de vârf care îşi bazează astfel de rostiri pe informații primite în mod legitim de la serviciile secrete, felicitările superlative ale șefilor unor importante servicii secrete străine pentru activitatea şi performanţa ofițerilor români şi mai ales promisiunile rostite de directorul instituției sunt lucruri, fapte, certitudini pe care le-am înregistrat latent, dar cărora nu le-am găsit până recent nici cauza, nici interesul. În martie 2012, la un eveniment desfășurat sub sigla SRI, chiar având această siglă pe fundal, președintele Băsescu declara (faţă de subiectul zilei respective, care era fuga din ţară a deputatului PDL Boldea): „Îl vom găsi şi în gaură de șarpe şi îl vom aduce în ţară!”. Pe ce se baza fermitatea președintelui? Pe ce altceva dacă nu pe forța tăcută a mecanismului din spatele siglei care îi veghea discursul?

La sfârșitul anului trecut, George Maior declara într-un interviu televizat că „Omar Hayssam va fi adus în România, cu certitudine”.  Promisiunea, dincolo de surpriza pe care o aducea fermitatea directorului SRI, altfel diplomat, exersat în adresarea vagă, nuanţată, sfida şi interpretările de „cafenea” ale fugii lui Hayssam cu șase ani în urmă şi comentariile de folclor care făceau din serviciile secrete responsabilii ieșirii acestuia din ţară.

Indiferent de resorturile ascunse şi de diligenţele instituționale ale ultimilor ani, ceea ce publicul şi deopotrivă jurnaliștii înregistrează ca fenomen recent este promisiunea, deseori explicită, a faptului că fugari cu însemnătate vor fi negreșit aduși în ţară pentru a fi judecați sau pentru  ispășirea pedepselor la care au fost deja condamnați. Şi aşa s-a făcut că, indiferent de felul şi locul în care s-au refugiat,  fugari celebri au fost aduși în România: Necolaiciuc, Shimon Naor, Popa, Boldea şi mai nou, aproape sfidând așteptările publicului, Omar Hayssam. Nu contează nici greutatea personajului, nici disponibilitățile materiale, nici colţul de lume ales pentru a scăpa de autorităţile române. Convingerea lăuntrică a fiecărui om din public este acum aceea că „nu se mai poate ascunde nimeni, nicăieri. Îi găsesc şi îi aduc acasă”. Iar publicul înzestrează serviciile secrete cu această putinţă. Într-o interpretare rigidă, am fi tentați să atribuim SIE meritul exclusiv că doar ei „au competenţe în afara ţării”. Corect, la prima vedere, dar un amănunt relevant pentru o analiză de acest tip este susținerea constantă a directorului SRI a tezei conform căreia globalizarea amenințărilor transformă granițele unei ţări în amănunte de interes periferic, strict administrativ,  pentru ofițerii Serviciului pe care-l conduce. Inițiații, alături de toți cei care au înregistrat semnele progresului instituțional pe care l-a parcurs SRI în ultimii ani,  știu despre competențele extinse ale SRI în colaborarea remarcabilă a acestuia cu servicii străine, inclusiv din zone fierbinți ale planetei.

În cursul anului trecut am avut ocazia unei discuții informale cu conducerea instituției, în fapt, prin compatibilitate și complementaritate, o formulă sudată de parteneriat mai rar întâlnită în mediul instituțional românesc. Orice jurnalist și, mai ales, manager al unei instituții de presă are nevoie permanentă nu doar să-și verifice informațiile și sursele, ci și să înțeleagă strategia viitoare a instituțiilor de bază ale unei țări și evoluția politicilor de securitate la nivel global.

A fost și prilej de polemici, dar și de recunoaștere. Printre alte lucruri interesante am auzit și promisiunea „Omar Hayssam va fi adus în România. Noi sau cei care vor conduce instituția după noi îl vom aduce mai devreme sau mai târziu în România”. M-a surprins nu numai remarca, ci și determinarea din privirile interlocutorilor. Și, preluând prejudecățile din public, am întrebat: „Păi, nu serviciile l-au ajutat să iasă din țară, căci așa spune folclorul?!”. Răspuns la fel de ferm, oarecum superior, amânând momentul demonstrației către… cândva: „Noi îl vom aduce în țară! Nu contează când, contează doar că îl vom aduce în țară să își ispășească pedeapsa”. Nu știu dacă am părut convinsă,  nici nu eram! Acum știu că ceea ce era îndemn arogant al unui alt celebru inculpat „Domnilor, întăriți-vă statul!” s-a transformat în realitate.

N-am să mă lansez în analize despre locul din care a fost adus Omar Hayssam. Evaluând cu atenție discursul public al tuturor celor implicați, precum şi tăcerea celor care ar fi putut oferi amănunte, înțeleg că jurnaliștii nu vor putea oferi cu adevărat dezvăluiri. Putem doar specula. Dar, dacă serviciile secrete au avut știința şi putinţa de a face să se întâmple un episod ce părea ficțiune, le-aş oferi creditul că nimeni  nu va afla ceea ce este lesne de înțeles că nu trebuie să se afle. Cum ar mai rămâne serviciile secrete dacă ne-ar împărtăşi metodele lor? Ele ne invită să dezbatem deznodământul, pentru că doar acesta este important în evaluarea publică a competenţelor lor.

Şi totuși, pentru a completa tabloul analizei, îndrăznesc să spun că actorii politici au umbrit succesul unei operațiuni din care ei înşişi au făcut, neîndoielnic, parte. Grija președintelui şi în egală măsură a premierului de a-şi asuma parte din succesul operațiunii a făcut ca aceasta să devină miză de confruntări şi să genereze speculații suplimentare. Cred că atât primul ministru cât şi președintele au rostit părţi de adevăr, având însă obiective şi agende diferite. Cu certitudine, din punctul de vedere al statului român şi al instituțiilor sale, aducerea lui Hayssam a fost o operațiune autorizată şi la fel de convingător mi se pare argumentul președintelui că undeva, în teritorii incerte, s-au petrecut lucruri pe care un stat sau altul nu le-a autorizat pe de-a-ntregul.

Așa înțeleg eu episodul „aducerii lui Omar Hayssam” în România, iar traducerea mea a dat deoparte cuvintele, declarațiile şi analizele făcute „cu lupa”. Este doar o privire de ansamblu asupra unei direcții. Iar din această perspectivă este interesantă doar… următoarea destinație.

Românii au cea mai mare încredere în Primărie, Armată, Biserică şi ONU, iar cea mai puţină în partidele politice, ANSVSA, patronate şi FMI, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în luna iulie şi remis luni Agerpres. Barometrul relevă o scădere a încrederii românilor în instituțiile politice, în timp ce cota de încredere în instituțiile executive, sociale sau private şi internaționale înregistrează fluctuații ușoare. Românii consideră prioritară combaterea corupției din sistemul sanitar.

Topul încrederii în ceea ce privește instituțiile executive este condus de Armată cu 64,6% încredere (faţă de 66,9% la măsurătoarea precedentă efectuată la sfârșitul lunii mai), urmată de Banca Națională a României cu 50% (faţă de 51,9% în mai), Serviciul Român de Informații cu 48% (faţă de 47,3% la măsurătoarea precedentă) şi Serviciul de Informații Externe (47,6%, faţă de 44% luna precedentă).

În clasamentul încrederii în instituțiile cu rol executiv urmează DNA, care înregistrează o creștere importantă ajungând la 47,4% încredere în iulie, faţă de 42% în luna mai. DNA este urmată de Poliţie cu 45% încredere, (faţă de 46,4% în mai) şi Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranța Alimentelor cu 35,3% (faţă de 37% în mai).

Sociologi citați de Adevărul pun creșterea popularității DNA, SRI şi SIE pe seama unor evenimente care le-au sporit vizibilitatea: ancheta de la BAC şi aducerea în ţară a lui Omar Hayssam.