Europa trece prin una dintre cele mai semnificative transformări politice din ultimele decenii. Partide care până nu de mult erau complet izolate de marginea scenei politice au ajuns în guverne, au ajuns principala forță de opoziție sau influențează decizii privind migrația, securitatea națională și internațională, economia și relațiile cu UE.
Un raport publicat la 21 octombrie 2026 de rețeaua EPICENTER și institutul Timbro arată că 32,6% din sprijinul electoral analizat în 31 de democrații europene merge către partide populiste, autoritare sau extremiste, atât de dreapta, cât și de stânga. Este un nivel record în seria istorică a studiului. În vara acestui an, asemenea formațiuni participau la guvernare în 11 dintre cele 31 de state analizate.
„Aproape unul din trei alegători europeni susține acum un partid rival. A cincea ediție a Indicelui Populismului Autoritar, publicat de Timbro și EPICENTER, constată că sprijinul combinat pentru partidele populiste, autoritare și extremiste de stânga și dreapta a atins un nivel record de 32,6%. Aceasta este de aproximativ trei ori nivelul înregistrat în cea mai mare parte a perioadei postbelice. Acoperind peste 260 de partide din 31 de democrații europene, cu date electorale din 1945 până în octombrie 2026, Indicele arată că partidele rivale câștigă peste 20% din voturi în 26 dintre aceste țări.
Dreapta radicală este cea care deține cea mai mare parte a acestei creșteri și s-a dovedit a fi rezistentă, păstrând alegătorii în loc să scadă după un val de proteste. Stânga radicală a înregistrat o ușoară creștere recentă, dar rămâne mult sub puterea de după război. În ceea ce privește mainstream-ul, creștin-democrații și social-democrații au suferit cele mai mari pierderi, în timp ce liberalii se mențin aproape de cele mai bune rezultate ale lor dintotdeauna.
Partidele contestatare nu mai sunt nici ele outsidere. Până în vara anului 2026, acestea au ocupat 11 din cele 31 de guverne. Datele arată că funcțiile moderează unele dintre ele, le încurajează pe altele și doboară coalițiile altora. O analiză extinsă a 76 de partide constată că majoritatea sunt conservatoare din punct de vedere cultural și împărțite în mod egal între stânga și dreapta economică. Ieșirea completă din UE este acum o poziție minoritară, multe dintre ele încercând să remodeleze Uniunea din interior. Relațiile cu Rusia și Statele Unite au devenit o nouă linie de falie. Principala preocupare rămâne democrația însăși: 18 partide sunt clasificate drept extrem de autoritare.”, transmite EPICENTER.
Însă trebuie menționat încă de la începutul acestei analize. nu orice partid populist este extremist, după cum nu orice guvern conservator este de extremă dreapta. Naționalismul radical, retorica antiimigrație și contestarea unor instituții democratice apar în combinații diferite.
Harta europeană nu poate fi împărțită între guverne moderate și guverne extremiste, existând state conduse de partide naționaliste radicale, coaliții în care acestea dețin ministere și guverne care depind de sprijinul lor parlamentar. De exemplu:
Alte două exemple ne demonstrează cât de rapid se poate schimba harta. În Ungaria, Viktor Orbán a condus țara din 2010 până în aprilie 2026, când Fidesz a pierdut alegerile. În Olanda, partidul PVV al lui Geert Wilders a participat la guvernare din 2024, dar a părăsit coaliția în iunie 2025, înainte de a pierde teren la alegerile anticipate.
În mai multe state europene, lupta continuă pe scena politică. Partidele naționaliste vor să transforme rezultatele electorale în control guvernamental. Aici ar fi vorba despre:
Ascensiunea dreptei radicale este cunoscută în prezent pentru propaganda online sau nemulțumirea față de migrație. Cu toate acestea însă, la baza mesajelor antisemitism stau și problemele legate de inflație, costul locuințelor, serviciile publice insuficiente și sentimentul că partidele tradiționale nu mai reprezintă interesele cetățenilor.
Iar strategia politică este recognoscibilă: prezentarea societății ca fiind împărțită între cetățenii obișnuiți și o elită privilegiată, promisiunea recuperării suveranității naționale și transformarea problemelor economice în conflicte de identitate.
Rețelele sociale sunt cele care sprijină cel mai mult, deoarece amplifică mesajele simple și conflictuale.
În țara noastă, schimbarea politică a devenit vizibilă în luna noiembrie a anului 2024, moment în care Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Scrutinul de pe atunci a fost anulat ulterior de Curtea Constituțională, pe fondul problemelor privind integritatea procesului electoral.
România are unul dintre cele mai volatile sisteme de partide din Europa Centrală și de Est. La alegerile parlamentare din 2024, peste jumătate din voturi au mers către partide contestatare, ceea ce plasează România pe locul 3 din 31 de țări, după Bulgaria și Cehia.
3 din cele 18 partide clasificate drept puternic autoritare în Europa sunt românești: AUR, S.O.S. România și POT.
AUR a obținut 18% în 2024, a devenit al doilea partid ca mărime și conduce de atunci în sondaje.
PSD combină politici economice de centru-stânga cu conservatorismul național și este, alături de Frații Italiei, singurul partid analizat care nu este eurosceptic.
Alegerile din 2024–2025 au transformat scena politică: AUR pe locul doi, alegeri prezidențiale anulate și un candidat naționalist în turul al doilea. În 2026, PSD și AUR au dat jos guvernul Bolojan printr-o moțiune de cenzură.
În mai 2025, George Simion, liderul AUR, a obținut 40,96% în primul tur al alegerilor prezidențiale repetate. În turul al doilea, Nicușor Dan a câștigat cu aproximativ 53,6%, față de 46,4% pentru Simion.
Însă, așa cum era de așteptat, înfrângerea prezidențială nu a însemnat dispariția forțelor naționaliste, ci din contră. În mai 2026, guvernul Ilie Bolojan a căzut după ce PSD și AUR au susținut moțiunea de cenzură. A urmat o criză politică prelungită, încheiată pe 20 octombrie prin învestirea guvernului minoritar condus de Luca Niculescu.
Între timp, AUR a continuat să conducă în sondaje. O cercetare Avangarde realizată între 12 și 22 septembrie 2026 indica 36% pentru AUR, 23% pentru PSD, 16% pentru PNL și 8% pentru USR, în rândul respondenților cu opțiune electorală. Sondajul nu reprezintă însă rezultatul unor alegeri.
Un guvern condus de AUR trebuie analizat de la rădăcină, adică de la programul partidului, componența unei posibile coaliții și limitele constituționale.
În economie, George Simion a invocat în octombrie 2026 un model inspirat de reformele de piață ale președintelui argentinian Javier Milei, promițând reducerea deficitului prin măsuri economice radicale. Efectele concrete ar depinde de legislația adoptată, buget și reacția investitorilor.
În politica externă, sunt luate în calcul întrebări cu privire la relația cu Bruxelles-ul, sprijinul acordat Ucrainei și poziționarea României în negocierile europene. AUR afirmă că poate guverna într-o Europă unită, în timp ce adversarii săi avertizează asupra riscurilor pentru orientarea proeuropeană a țării.
Revenind la plan intern, principalele teste ar privi independența justiției, libertatea presei, drepturile minorităților și raporturile dintre Guvern, Parlament și Președinție.
Iar în final, pentru țara noastră, întrebarea nu este doar dacă AUR va ajunge într-o zi la guvernare, ci ce politici ar aplica, cu cine ar construi o majoritate și cum ar respecta mecanismele de control democratic.