Analiză. Trump a pierdut Congresul, dar Obama a fost zdrobit și mai rău la urne. Adevărul uitat despre cifrele care demontează mitul unei înfrângeri fără precedent

Donald Trump a primit o lovitură politică dură la alegerile din Statele Unite, iar democrații sărbătoresc recucerirea Congresului. Doar că realitatea ne învață că, dincolo de titlurile despre dezastrul republicanilor, istoria spune o poveste destul de incomodă. În nouă din zece alegeri de la jumătatea mandatului, partidul președintelui american a pierdut locuri în Camera Reprezentanților. Mai mult, recordul perioadei postbelice nu îi aparține lui Trump, ci chiar lui Barack Obama. Diferența este că actualul lider de la Casa Albă a pierdut ceva ce Obama a reușit să păstreze în 2010 - controlul uneia dintre cele două camere ale Congresului.
Diana SB
05 nov. 2026, 12:45
Analiză. Trump a pierdut Congresul, dar Obama a fost zdrobit și mai rău la urne. Adevărul uitat despre cifrele care demontează mitul unei înfrângeri fără precedent
Obama și Trump Foto: Colaj RTv

În politica de pe teritoriul SUA, popularitatea unui președinte nu are cum să aibă termen de valabilitate. Entuziasmul victoriei prezidențiale se consumă repede, promisiunile electorale se lovesc de realitatea guvernării, iar alegătorii folosesc primul scrutin important pentru a trimite un avertisment Casei Albe. Donald Trump tocmai a primit un asemenea avertisment pe care încă nu știm dacă l-a înțeles cu adevărat. Statisticile arată că ceea ce i s-a întâmplat actualului președinte la ultimele alegeri reprezintă mai degrabă regula decât excepția.

Nouă din zece președinți au fost pedepsiți la jumătatea mandatului

Ultimele date prezentate de American Presidency Project, proiect academic al Universității California din Santa Barbara, arată că, la cele 20 de alegeri midterms organizate între 1946 și 2022, partidul președintelui în funcție a pierdut mandate în Camera Reprezentanților de 18 ori.

Procentul este de 90%. Doar două scrutinuri au contrazis această tendință: cel din 1998, când democrații lui Bill Clinton au câștigat patru mandate, și cel din 2002, când republicanii lui George W. Bush au obținut opt locuri suplimentare. În rest, republicani și democrați deopotrivă au plătit prețul exercitării puterii. Alegerile de la jumătatea mandatului mobilizează opoziția, concentrează nemulțumirile și le oferă americanilor posibilitatea să limiteze puterea administrației, iar în multe cazuri, pierderea alegerilor a însemnat pierderea majorității parlamentare.

Istoria nu are cum să șteargă recordul negativ înscris de Barack Obama

În anul 2008, Barack Obama avea să-și câștige locul în scaunul pentru președinția Statelor Unite pe un val uriaș de entuziasm. Democrații obțineau 257 dintre cele 435 de mandate ale Camerei Reprezentanților, iar noul președinte părea să beneficieze de un capital politic excepțional.

Doar doi ani mai târziu, în noiembrie 2010, a apărut răsturnarea spectaculoasă de situație, moment în care alegătorii au votat altceva decât se credea.

Republicanii au câștigat 63 de mandate nete în Camera Reprezentanților, potrivit American Presidency Project. Alte evidențe istorice indică 64, în funcție de metodologia de calcul. Democrații au pierdut și șase locuri în Senat.

A fost cea mai severă pierdere de mandate în Camera Reprezentanților pentru partidul unui președinte american la alegerile midterms din perioada de după Al Doilea Război Mondial.

Ca o comparație, democrații lui Bill Clinton pierduseră 54 de mandate în 1994, iar republicanii lui George W. Bush, 30 în 2006. Și nici Obama nu a scăpat de al doilea recul. În anul 2014, democrații au „reușit” să piardă încă 13 mandate în Cameră și alte 9 în Senat, cedând atunci inclusiv controlul Senatului. Cu toate acestea însă, Obama a câștigat un nou mandat prezidențial la următoarele alegeri.

Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un ‘mesaj clar’ din partea alegătorilor.

„Ei (alegătorii) își doresc o politică care să unească oamenii, nu să-i dezbine și lideri care să ofere soluții concrete la provocările cu care se confruntă”, a transmis Obama pe rețelele sociale.

„Deși această administrație mai are doi ani de mandat, sarcina noastră acum este să ne suflecăm mânecile, să facem schimbări oriunde avem puterea să o facem, să prevenim alte daune și să punem bazele pentru viitor”, a adăugat fostul președinte democrat.

Și aici apare lecția pe care adversarii lui Trump nu ar trebui să o ignore. Un scrutin intermediar poate schimba radical echilibrul puterii fără să reprezinte verdictul final asupra unui președinte.

Vezi și: Cutremur politic la granița României. Ce înseamnă victoria studenților din Serbia și înfrângerea lui Vucic pentru București, Putin și noua hartă a Europei

Ce a pierdut, mai exact, Donald Trump, începând cu noiembrie 2026

Alegerile care au avut loc în data de 3 noiembrie au dus la o schimbare majoră pe scena politică de la Washington. democrații au câștigat cel puțin 30 de mandate nete în Camera Reprezentanților și șapte locuri în Senat, obținând o majoritate de cel puțin 54 de mandate în camera superioară.

Republicanii au pierdut controlul ambelor camere ale Congresului. Aici apare diferența fundamentală față de Obama. În 2010, democrații au suferit o pierdere numerică mult mai mare în Cameră, dar au păstrat majoritatea în Senat. În 2026, republicanii au cedat ambele majorități.

Donald Trump știe că nu a stabilit un record negativ în privința mandatelor pierdute în Camera Reprezentanților, însă consecințele instituționale care abia acum încep sunt mult mai ample. Și nici contextul nu poate fi ignorat. Războiul cu Iranul, creșterea prețurilor și nemulțumirile legate de costul vieții au contribuit la mobilizarea alegătorilor împotriva republicanilor. Democrații au obținut victorii inclusiv în state considerate bastioane conservatoare, precum Kansas și Texas.

Președintele american a admis, în declarații acordate pe 4 noiembrie postului Fox News și publicației The Wall Street Journal, că războiul cu Iranul a contribuit la rezultatul alegerilor.

„Cred că o parte a fost Iranul”, a declarat Trump pentru Fox News.

În același timp, liderul republican și-a apărat decizia militară, afirmând pentru The Wall Street Journal că a procedat corect și că ar lua din nou aceeași hotărâre.

De cealaltă parte, liderul democrat Hakeem Jeffries, favorit pentru conducerea Camerei Reprezentanților, a transmis că noua majoritate nu lucrează pentru Donald Trump, ci pentru cetățenii americani.

Trump a răspuns că probabil va putea colabora cu democrații, dar le-a amintit că dispune de dreptul de veto prezidențial.

„Vor trimite lucruri absurde, iar eu le voi respinge prin veto”, a declarat preşedintele american.

Din ianuarie 2027, când se instalează noul Congres, administrația va avea dificultăți considerabil mai mari în promovarea legislației. Democrații vor putea controla comisiile parlamentare, iniția anchete și bloca proiecte importante ale Casei Albe.

Dar nici opoziția nu va avea libertate deplină. Trump rămâne președinte, iar depășirea unui veto necesită majorități de două treimi în ambele camere.

„Iar după câteva luni de veto-uri, vor suna şi vor întreba: ‘Cum putem duce lucrurile astea la bun sfârşit?’. Şi vom lucra împreună”, a adăugat Trump.

În America de azi, Trump a suferit o înfrângere politică majoră, însă Obama a pierdut aproape de două ori mai multe mandate în Camera Reprezentanților în 2010 decât au pierdut republicanii, potrivit bilanțului provizoriu actual. În schimb, Trump va trebui să guverneze cu ambele camere ale Congresului controlate de adversarii săi. Alegătorii americani au știut cum să pedepsească fiecare dintre președinții ultimilor ani, însă acum, Trump va fi nevoit să înțeleagă câtă putere a pierdut dar și ce mai poate face cu cea care i-a mai rămas. Și asta pentru că în democrația americană, o înfrângere la jumătatea mandatului nu înseamnă neapărat sfârșitul unui președinte. Înseamnă sfârșitul perioadei în care putea guverna fără să țină cont de opoziție.

Citește și: Analiză. România, țara privilegiilor penale. Cum au transformat „beizadelele” și clanurile politice Codul Penal într-un scut al impunității

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT