Anchetă cu privire la sinuciderea acuzatului croat din Bosnia, Slobodan Praljak

Autorităţile olandeze anchetează pentru a stabili cum un acuzat al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, croatul din Bosnia Slobodan Praljak, a putut să se sinucidă miercuri în faţa judecătorilor care tocmai îi confirmaseră condamnarea în apel, reşatează AFP.
Iulian Tudor
30 nov. 2017, 09:28
Anchetă cu privire la sinuciderea acuzatului croat din Bosnia, Slobodan Praljak

Parchetul din Haga a anunţat că lansează „la cererea TPIY” o anchetă cu privire la moartea lui Praljak. „În cursul unei şedinţe a TPIY, domnul Praljak a înghiţit ceva şi a murit în urma” acestei acţiuni, a declarat parchetul într-un comunicat.

Ancheta urmează să stabilească înainte de toate dacă Slobodan Praljak a fost ajutat să se sinucidă. „Pentru moment ancheta se va concentra asupra problemei sinuciderii asistate” şi asupra „încălcării” reglementărilor cu privire la substanţe medicale, se arată în comunicat.

„Ancheta tocami a început, Parchetul nu poate să facă alte comentarii”.

S-a sinucis în faţa camerelor de filmat. Gestul său a fost văzut de întreaga lume

Dramaticul incident a avut loc în cursul pronunţării hotărârii în apel împotriva a şase foşti lideri şi şefi militari ai croaţilor în Bosnia, acuzaţi de crime de război şi crime împotriva umanităţii în timpul conflictului croato-musulman (1993-1994), în cadrul Războiului din Bosnia-Herţegovina (1992-1995).

Imediat după anunţarea verdictului, care confirma condamnarea sa la 20 de ani de închisoare, Slobodan Praljak, în vârstă de 72 de ani, a declarat, în picioare, în faţa judecătorilor, cu o voce puternică „Slobodan Praljak nu este un criminal de război, vă resping cu dispreţ verdictul”.

El a scos apoi din buzunar o fiolă şi a înghiţit conţinutul, provocând stupoare în sala de şedinţe. Avocatul său a pronunţat cuvântul „otravă”, în timp ce şedinţa era suspendată şi soseau echipaje de urgenţă.

Puţin mai târziu, Nenad Golcevski, un purtător de cuvânt al TPI a anunţat decesul lui Praljak. „Unul dintre cei şase acuzaţi în proces (…) a murit astăzi (miercuri) la spitalul HMC de la Haga”, unde a fost transferat după ce a „băut un lichid în sala de şedinţe”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Agenţia de presă oficială croată Hina a fost mai directă. Praljak „a murit într-un spital de la Haga după ce a băut otravă” în sala de judecată, a anunţat ea.

Cum se afla acuzatul în posesia unei fiole cu un lichid suspect în incinta tribunalului este un lucru necunoscut. Purtătorul de cuvânt al TPI a refuzat să „comunice pe această temă”.

„SCENA CRIMEI”

Sala de judecată, teatrul dramei, a devenit o „scenă a crimei”, iar poliţia olandeză a început să ancheteze.

Anterior, judecătorii l-au condamnat în apel, la 25 de ani de închisoare, pe fostul conducător al croaţilor în Bosnia Jadranko Prlici, împotriva căruia s-a cerut o pedeapsă la 40 de ani de închisoare.

El a fost găsit vinovat că a condus transferul de populaţii musulmane şi că a recurs la crime, violuri şi distrugere de bunuri civile cu scopul de a crea o „mare Croaţie”.

TPI, cu sediul la Haga, s-a pronunţat miercuri pentru ultima dată, după aproape un sfert de secol consacrat judecării celor care au comis cele mai mari atrocităţi în Europa după al Doilea Război Mondial.

Jadranko Prlici, fost „premier” al Herceg-Bosna, o entitate autoproclamată de naţionalişti croaţi din Bosnia, era judecat împreună cu alţi cinci foşti şefi ai acestei „republici”, condamnaţi în primă instanţă la pedepse cuprinse între zece şi 20 de ani de închisoare, toate confirmate în apel miercuri.

Ei au fost găsiţi vinovaţi de o „întreprindere criminală comună” vizând să impună o dominaţie croată.

În 2006, fostul şef al sârbilor din Croaţia, Milan Babici, în vârstă de 50 de ani, condamnat la 13 ani de închisoare din cauza atrocităţilor comise în timpul Războiului din 1991-1995 în Croaţia, s-a sinucis în centrul de detenţie TPI la Haga.

Milan Babici era al doilea deţinut al tribunalului care şi-a pus capăt zilelor, după alt sârb din Croaţia, Slavko Dokmanovici, în iunie 1998.

„NEDREPTATE MORALĂ”

„Satisfăcut” de condamnări, biroul procurorului TPI a îndemnat „autorităţile judiciare croate” să „traducă în justiţie cei mai înalţi funcţionari şi şefi militari pentru aceleaşi crime”.

Însă numeroşi croaţi consideră că Slobodan Praljak şi ceilalţi sunt eroi, iar sinuciderea lui Praljak a lăsat Croaţia în stare de şoc.

La anunţarea morţii sale, preşedinta croată Kolinda Grabar-Kitarovic şi-a întrerupt „de urgenţă” o vizită în Islanda. În opinia ei, Praljak încarna „adevărul pe care l-a apărat neobosit după război”.

Sinuciderea sa „ilustrează mai ales profunda nedreptate morală faţă de cei şase croaţi din Bosnia”, condamnaţi miercuri de TPI, a declarat premierul croat Andrej Plenkovici. Iar această „nedreptate” se extinde „la poporul croat”, a apreciat el.

Locuitori croaţi ai oraşului Mostar, în sudul Bosniei-Herţegovina, au aprins miercuri seara lumânări şi i-au adus un omagiu lui Slobodan Praljak.

DailyBusiness
Preţuri mai mari ca niciodată în staţiunea din Grecia adorată de români. Cât costă un gyros în vara lui 2025
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
Lună Plină în Capricorn. De pe 10 iulie, de la ora 7 dimineața, cinci zodii vor renaște din cenușă. Se întoarce roata norocului și pentru ele
Capital.ro
Decizie pentru cei cu card Visa. Cum se vor efectua plățile. Schimbare radicală în toate țările UE, inclusiv România
Playtech.ro
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
DailyBusiness
Ce îi supără cel mai tare pe românii care călătoresc cu avionul: schimbările de zbor şi dificultatea de a contacta call center-ul
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari, inclusiv din sistemul de Educație”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Vulcanii de sub ghețari, în pericol să erupă din cauza încălzirii globale
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Criminalul Andei este de negăsit. Bărbatul a abuzat în trecut o copilă de 13 ani, dar nu a făcut închisoare
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Adrian Brîncoveanu, după ce Andreea Marin a confirmat despărțirea lor. Unde s-a retras, de fapt
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
UE ne împinge în prăpastie! Liviu Dragnea, anunț șoc: Unde va fi următorul teatru de război? În România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Reacții dure după moartea violentă a Sorinei Lupșa. Judecătoarea s-a aruncat în gol de la etajul 7: „Ăștia care aplaudați, aveți sângele ei pe mâinile voastre”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Ministerul Muncii promite o nouă majorare pentru pensionari. De unde vin banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un Ministru al Transporturilor spre Lumea de Apoi. Cele mai misterioase morți din elita rusă a afacerilor