Ancheta în cazul salvamontistei lovite de un recidivist, finalizată. Dosarul, trimis la Judecătoria Petroşani

Procurorii au finalizat ancheta în cazul salvamontistei din Straja care a fost agresată de un bărbat în timpul unei petreceri private, iar dosarul a fost transmis Judecătoriei Petroșani.
Iulian Tudor
26 feb. 2016, 09:08
Ancheta în cazul salvamontistei lovite de un recidivist, finalizată. Dosarul, trimis la Judecătoria Petroşani

„Dosarul a fost transmis de la Parchetul Petroșani la Judecătoria Petroșani, urmând să intre în camera preliminară, după care se va fixa termen de judecată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, procurorul Darius Roman, potrivit Agerpres.

Constantin Sorin Palesică, bărbatul care a lovit-o pe salvamontista Miruna Inel, este acuzat prin rechizitoriu de trei infracțiuni de lovire, cu trei persoane vătămate. Două dintre victime, între care și Miruna Inel, au certificate medico-legale din care reiese faptul că au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit procurorului, dosarul este în faza de cameră preliminară la Judecătorie, iar în acest stadiu nu se poate lua act de vreo eventuală retragere a plângerii penale din partea salvamontistei. Acest lucru se poate întâmpla însă doar după ce dosarul ajunge pe rol și se fixează un termen de judecată.

Conform unor informații publicate pe o rețea de socializare, Miruna Inel ar fi intenționat joi să-și retragă plângerea depusă împotriva lui Constantin Sorin Palesică. Tânăra nu a putut fi contactată pentru un răspuns referitor la acest subiect.

Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, agresorul tinerei salvamontiste din Straja riscă să primească o pedeapsă care poate ajunge până la 4 ani de închisoare, în condițiile în care bărbatul este cunoscut ca recidivist.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT