Anchetă jurnalistică: Un deputat, acuzat că ar fi agent rus

Un deputat din Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), Markus Frohnmaier, în vârstă de 28 de ani, ales în Bade-Wurtemberg în septembrie 2017 în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), ar acţiona în favoarea intereselor ruse, dezvăluie patru mari publicaţii europene într-o anchetă jurnalistică.
Filip Stan
05 apr. 2019, 11:57
Anchetă jurnalistică: Un deputat, acuzat că ar fi agent rus

Un deputat de extremă-dreapta din AfD, Markus Frohnmaier, acuzat că ar fi un agent rus în Bundestag
BBC formulează aceste acuzaţii în urma unei anchete pe care a efectuat-o împreună cu săptămânalul german Der Spiegel, televiziunea publică germană ZDF şi cotidianul italian La Republicca.

Ancheta are la bază documente ruse.Unul dintre aceste documente, furnizat de către organizaţia rusă ”Dossier Center”, înfiinţată de către fostul oligarh Mihail Hodorkovski, vizează să demonstreze amestecuri ruse în străinătate. În document sunt detaliate presupuse tentative ale Moscovei de influenţare a decidenţilor în întreaga Uniune Europeană (UE) în subiecte precum Crimeea sau Ucraina. Acest document a fost trimis pe e-mail, ca fişier ataşat, intitulat ”Alegeri la Bundestag”.

În el apare numele lui Markus Frohnmaier, ale cărui ”şanse de a fi ales în Bundestag sunt mari” şi a cărui campanie electorală trebuie să fie ”susţinută”. ”Rezultatul: vom avea propriul nostru deputat în Bundestag”, se arată în e-mail.

Un fost ofiţer rus din cadrul contraspionajului, Petr Premiak, un fost membru al Camerei superioare a Parlamentului rus, a recunoscut că este autorul e-mailului – însă nu şi al documentului.

Destinatarul e-mailului era Serghei Sokolov, un funcţionar de rang înalt din cadrul administraţiei lui Vladimir Putin. Nimic nu arată însă, că Rusia ar fi oferit vreo ”susţinere materială” campaniei lui Markus Frohnmaier.

Alt document, care datează din aprilie 2017, intitulat ”Frohnmaier election campaign/action plan (draft)” evocă, ”în afară de o susţinere materială”, o ”susţinere mediatică”.

Alesul german a declarat pentru BBC că habar nu are despre aceste documente.”Clientul nostru subliniază că nu a fost nicioată ales sub controlul unui terţ. Clientul nostru nu a cerut sau primit ajutor financiar (…) direct sau prin intermediul unor terţi”, au răspuns avocaţii săi într-un comunicat.

Deputatul s-a pronunţat, cu toate acestea, cu regualritate împotriva sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană (UE) Moscovei şi s-a dus atât în Crimeea, un teritoriu ucrainean anexat de Rusia în 2014, cât şi în estul Ucrainei, aflat sub controlul separatiştilor proruşi.

La fel ca Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta) în Franţa, numeroase formaţiuni de extremă dreapta europene au legături politice şi fiananciare cu Moscova şi promovează o apropiere de Vladimir Putin.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Anvelope de iarnă 2026. Când trebuie schimbate cauciucurile, ce spune legea și ce amenzi riscă șoferii
Capital.ro
Recuperarea permisului de conducere reținut de Poliție. De ce suspendarea pentru alcool nu se poate scurta și în câte zile poți depune contestație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: 'O performanță rarisimă'
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat decizia referitoare la pensii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT