Anchetă la un centru de asistenţă socială. Un bărbat a murit în condiţii suspecte

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit luni, la scurt timp după ce s-a întors într-un centru se asistenţă socială din Vrancea, de unde plecase fără bilet de voie.
Filip Stan
08 oct. 2018, 18:18
Anchetă la un centru de asistenţă socială. Un bărbat a murit în condiţii suspecte

Potrivit martorilor, bărbatul s-ar fi urcat într-o mașină neagră, cu care a plecat din fața centrului și care ulterior l-ar fi adus înapoi în jurul orelor 11, însă acesta prezenta o stare generală proastă.

Personalul din cadrul centrului i-a acordat imediat primul ajutor, fiind apelat și serviciul unic de Urgență 112. La momentul sosirii echipajului, bărbatul prezenta semne vitale, însă ulterior a fost declarat decesul. Bărbatul era în evidențe cu boli cronice și se afla sub tratament medicamentos, prescris de medicul specialist, potrivit ziaruldevrancea.ro.

În intervalul celor 3 ore a fost consemnată fuga sa din centru, urmând ca managerul de caz să notifice și poliția, în cazul în care acesta nu s-ar fi întors în termenul procedural de 24 de ore. În legătură cu această situație a fost informată atât Poliția Orașului Obobești cât și Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Date despre această siuație au fost furnizate și catre Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Cazul se află în acest moment în atenția organelor de anchetă și se fac cercertări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și a cauzelor decesului.

Despre Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională (CITO) Odobești trebuie menționat că acesta este un centru pentru persoane cu dizabilităţi, cu regim deschis, în care beneficiarii sunt încurajaţi să iasă pentru a socializa şi primesc des bilete de voie, cu unele excepţii. Situația prezentată este valabilă şi în cazul bărbatului decedat, care era în evidenţă cu boli cronice şi sub tratament medicamentos prescris de medicul specialist, motiv pentru care nu i se permitea să se îndepărteze foarte des de centru.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
România U21, eliminată de Finlanda U21 în drumul spre EURO 2027. Nordicii se bat cu Spania U21 pentru locul 1
Capital.ro
Acciza la motorină rămâne redusă cu 25% și în luna octombrie. Cât vor plăti șoferii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte