ANCOM dă undă verde operatorilor virtuali. Vezi ce reprezintă un astfel de operator

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a prezentat joi industriei în Consiliul Consultativ un proiect de ghid privind desfăşurarea activităţii operatorilor mobili virtuali (MVNO) pe piaţa comunicaţiilor electronice din România.
Laurenţiu Matache
09 feb. 2012, 12:58
ANCOM dă undă verde operatorilor virtuali. Vezi ce reprezintă un astfel de operator

Operatorii mobili virtuali (MVNO) sunt furnizori de servicii de telefonie mobilă cu clienţi proprii dar care nu operează o reţea proprie, utilizând pentru furnizarea serviciilor proprii reţeaua unui alt furnizor de telefonie mobilă.

MVNO  este exclusiv responsabil pentru relaţiile cu utilizatorii finali şi are toate drepturile şi obligaţiile legale faţă de aceştia, precum şi drepturile şi obligaţiile stabilite prin reglementările din domeniul comunicaţiilor. Operatorii mobili virtuali stabilesc şi plasează pe piaţă propria ofertă cu amănuntul, ce poate fi diferită de cea prezentată de operatorul de reţea mobilă care găzduieşte MVNO.

“Operatorii mobili virtuali pot influenţa nivelul preţurilor cu amănuntul prin oferirea unui plus de inovaţie şi a unor servicii diferite faţă de cele oferite de operatorii cu reţele proprii, pot satisface nevoile unor nişe de consumatori neatinse de ofertele operatorilor clasici şi vor reprezenta un factor de dinamism în beneficiul consumatorilor care vor avea de ales între mai multe oferte de servicii. Apariţia operatorilor mobili virtuali pe piaţa din România i-ar putea avantaja şi pe operatorii de reţele de telefonie mobilă care vor putea vinde en-gros minute de trafic către operatorii mobili virtuali fără efortul de a căuta noi clienţi pe piaţa cu amănuntul, folosindu-şi astfel reţelele la capacitatea maximă,”  a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Pentru a putea deveni operator mobil virtual este necesar ca furnizorul să-şi stabilească o strategie de afaceri şi un model operaţional, să negocieze şi să stabilească un acord cu un operator de reţea mobilă care deţine drepturi de utilizare a frecvenţelor în benzi licenţiate, acord ce va conţine condiţiile tehnice şi comerciale privind accesul la reţea şi care îi va permite furnizarea serviciilor de comunicaţii mobile către utilizatorii finali. În acelaşi timp, un operator de reţea mobilă va negocia potrivit principiilor libertăţii contractuale şi negocierii cu bună-credinţă cu potenţialii operatori mobili virtuali.

Operatorul de reţea mobilă trebuie să permită o exploatare eficientă din punct de vedere economic, şi să ofere condiţii nediscriminatorii din punct de vedere al calităţii serviciului în raport cu cele de care beneficiază operatorul de reţea mobilă pentru propriile servicii.

Orice operator mobil virtual se va supune regimului de autorizare generală şi va avea obligaţia de a notifica ANCOM la începerea unei asemenea activităţi. De asemenea, acesta va putea solicita Autorităţii resurse de numerotaţie şi va avea dreptul de a negocia acorduri de inteconectare cu orice furnizor de reţele de comunicaţii electronice mobile sau fixe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
A vorbit cu lacrimi în ochi despre omul care l-a dezamăgit la Dinamo: „Meseria lui este să distrugă”
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT