ANCOM va reduce din toamnă termenul de portare

ANCOM reduce termenul de activare a unui număr portat la maxim o zi lucrătoare, aşa cum prevăd normele europene, iar durata maximă a procedurilor administrative aferente portării se reduce de la 10 la 3 zile lucrătoare.
Laurenţiu Matache
04 apr. 2012, 11:36
ANCOM va reduce din toamnă termenul de portare

Decizia finalizată miercuri reduce termenele în care furnizorii au obligaţia să realizeze activităţile specifice asociate diferitelor faze ale procesului de portare. În acest sens, termenul în care furnizorul donor trebuie să răspundă unei cereri de portare se reduce de la 4 zile lucrătoare la o singură zi. Reducerea acestui termen va permite ca portarea să fie realizată mai rapid, chiar şi în cazurile în care furnizorul donor identifică probleme la completarea cererii şi este necesară reintroducerea acesteia.

După validarea cererii de portare, abonaţilor care solicită portarea li se va activa numărul de telefon în cel mult o zi lucrătoare. Din momentul intrării în vigoare a prezentei decizii durata maximă potenţială de întrerupere a serviciului în cursul procesului de portare va fi redusă la 4 ore în loc de 5 ore (în cazul portării numerelor de telefonie fixă) şi la 3 ore în loc de 4 ore (în cazul portării numerelor de telefonie mobilă). În practică, durata întreruperii serviciului este mai mică, media pe ultimul trimestru fiind de aproximativ 90 de minute pentru numerele fixe şi 40 de minute pentru numerele mobile.

Totodată, decizia ANCOM introduce şi o serie de prevederi legate de portarea prin intermediul unui număr cu caracter provizoriu. Astfel, decizia urmăreşte să asigure abonaţilor posibilitatea practică de a se porta şi fără asignarea de către furnizorul acceptor a unui număr de telefon cu caracter provizoriu spre a fi utilizat până la momentul realizării portării.

Mai mult decât atât, în cazul în care abonaţii decid să accepte un număr provizoriu, decizia ANCOM asigură protejarea acestora, prevăzând expres dreptul de a alege în mod real între continuarea sau nu a relaţiilor contractuale cu furnizorul acceptor, în eventualitatea în care procesul de portare nu se finalizează, respectiv de a fi informaţi, în mod corespunzător, asupra consecinţelor alegerii lor.

De asemenea, decizia impune furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice obligaţii suplimentare menite să evite portările abuzive şi obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor informaţii referitoare la procedurile de portare, inclusiv în formă tipărită, în cazul în care aceştia din urmă solicită acest lucru.

Nu în ultimul rând, decizia ANCOM impune avertizarea utilizatorilor finali prin intermediul tonului distinctiv asupra faptului că aceştia au apelat un număr portat în toate situaţiile în care li s-ar putea aplica un tarif mai mare decât cel pe care, în mod legitim, l-ar fi aşteptat. Se extinde astfel sfera cazurilor în care va fi asigurat tonul distinctiv faţă de situaţia din prezent, când furnizorii au obligaţia de a avertiza utilizatorii numai asupra faptului că au apelat un număr portat din propria reţea de comunicaţii electronice.

Prevederile prezentei decizii vor intra în vigoare în termen de 4 luni de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

DailyBusiness
Pfizer cere României despăgubiri de 500 de milioane de euro într-un proces privind vaccinurile anti-COVID
Spynews
Când va fi înmormântat Mario Berinde, copilul ucis în Timiș. Familia lui a făcut anunțul trist
Fanatik.ro
Dezbatere în direct: a ales bine Cătălin Cîrjan să nu plece de la Dinamo? „E ceva rar” / „Reîncarnarea lui Cătălin Hîldan”
Capital.ro
Marea actriță a murit. A fost o legendă a teatrului, filmului și televiziunii: O actriță cu adevărat minunată!
Playtech.ro
Pregătirea pentru ITP: ce verifici acasă în 30 de minute ca să nu pici la detalii
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, realizată pe jumătate. Câți metri au mai rămas de excavat din galerii
wowbiz.ro
Primele declarații ale lui Mircea Lucescu după ce a ajuns de urgență la spital! Problemele de sănătate cu care se confruntă selecționerul României: „Am fost nevoit să mă internez”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în menținerea sănătății de sezon
iamsport.ro
Uluitor! Angelo Niculescu a spus înainte să moară de ce nu a jucat Nicolae Dobrin în Mexic: ”Inadmisibil, lipsă de conștiință!”
MediaFlux
Război pe cifre la vârful Guvernului. Cine spune adevărul despre deficit? Ilie Bolojan vs. Marcel Ciolacu
stirilekanald.ro
VIDEO El este tânărul care se zbate între viață și moarte după ce mașina i-a fost spulberată de tren, în Chiajna. Ghițan are doar 30 de ani și este tatăl a doi copii
Fotbal de Crăciun în Premier League: City poate urca pe 1 după etapa de Boxing Day