Andra şi Fuego, destine marcate de durere. Momente de cumpănă pentru cei doi artişti VIDEO

Momente speciale alături de doi dintre cei mai iubiţi artişti români. Andra şi Fuego, doi ardeleni patrioţi, iubitori de neam şi de tradiţiile strămoşeşti, au un destin comun, despre care nu multă lume ştie. S-au născut în aceeaşi zi, la diferenţă de 10 ani, au copilărit împreună, au cântat de mici iar primii paşi pe scenă i-au făcut cântând muzică populară. Familia şi credinţa în Dumnezeu sunt valori de preţ care i-au ajutat să treacă prin momentele grele ale vieţii.

24 dec. 2016, 12:24
Andra şi Fuego, destine marcate de durere. Momente de cumpănă pentru cei doi artişti VIDEO

Aflată în topurile muzicale ale momentului, Andra a început să cânte muzică populară chiar înainte să ştie să vorbească. Acum, când împlineşte 30 de ani, artista simte că s-a născut la porţile norocului iar cei doi copii, David şi Eva sunt cea mai mare fericire din viaţa ei. Andra se simte un om împlinit şi mărturiseşte că nimic nu se compară cu bucuria de a fi mamă. Cu toate că acum este un om împlinit, Andra nu a uitat niciodată de momentele grele din viaţa ei.

„Am avut nişte probleme cu mama, de sănătate. Eram în Bucureşti şi ne-am dus într-o dimineaţă la dr. Sinescu şi a spus: Aoleu, trebuie să te operăm. Dimineaţa la ora 7 a fost un şoc pentru mine. Am zis nu, nu se poate. I-am sunat pe fraţii mei şi la ora 1-2 au fost cu toţii în Bucureşti. Am simţit că împart necazul şi suferinţa cu fraţii mei, că nu sunt singură şi că pot să împart cu cineva”, povestea Andra într-un interviu.

„În ziua când am operat-o pe mama, aveam o emisiune cu fratele meu. Lansasem albumul lucru „Mare-i omenia, de la frate la soră” şi cântam melodia „Drumul vieţii ne desparte”. Am izbucnit în plîns, a început şi el să plîngă”, a povestit cantareata.

Fuego, marele regret din viaţa lui

Ardelean strict când vine vorba de reguli, generos şi patriot, Fuego s-a născut acum 40 de ani la Turda, în judeţul Cluj. De un sfert de veac, artistul umple sălile de spectacole şi ridică lumea în picioare la concertele lui. Deşi a făcut carieră cu muzica latino, Fuego, pe numele lui adevărat Paul Surugiu, a cântat dintotdeauna muzică populară dar bunica îi hărăzise un alt destin.

„Bunica, parcă o văd şi acum, făcea tot posibilul să fiu bun, respectuos, altruist. Bunica mă vedea preot în ţinutul Apusenilor, iar mama artist la oraş, în Capitală. Bunica n-a mai apucat să mă vadă pe scenă şi la televiziune. În schimb sunt fericit că până la urmă, ea mi-a spus, Ciprian, până la urmă fă ce-ţi place ţie. Dacă vrei să cânţi oamenilor fă acestă profesie!”, povesteşte Fuego.

Drumul spre succes a început pentru Paul Surugiu în casa bunicilor, dar nu a bănuit niciodată prin ce chinuri va trece ca să-şi împlinească destinul de artist. Despărţirea de bunici şi de locurile dragi a fost un coşmar pentru Fuego. De la 14 ani a plecat de acasă şi în fiecare săptămână făcea naveta Bucureşti-Turda.

„Niciodată nu am vrut să merg la Bucureşti. A fost pentru mine un chin, un coşmar, pentru că toată viaţa mi-am dorit să rămân la Turda. Când am câştigat primele premii al Cântarea României parcă aşa mi-am luat aripi … dar mama m-a dus cu forţa la Bucureşti într-o dimineaţă. Nu mi-a fost uşor şi nu am avut posibilităţi financiare pentru că ai mei au m fost aşa, mai săraci, nu mi-e ruşine să spun”, marturisea Fuego într-un interviu.

Vesel şi dinamic în spectacole, Fuego a învăţat de mic ce înseamnă binele şi răul, iar de caţiva ani ascunde în sufletul lui o suferinţă nemărturisită până acum. Viaţa i s-a schimbat complet, în 2010, odată cu moartea tatălui său. Atunci a simţit că-şi pierde echilibrul, încrederea şi protecţia pe care le-a primit, zi de zi de la părintele său, vreme de 34 de ani.

Născut în Turda, un oraş din inima Transilvaniei, Fuego poartă în sufletul său, peste tot în lume, amintirea locurilor copilăriei. Ardelean patriot, artistul are o sensibilitate aparte când vine vorba de întregirea ţării. E un militant activ pentru păstrarea românismului în Basarabia şi a cântat dincolo de Prut, în vremuri când era un adevărat curaj să vorbeşti româneşte în public.