Andras Kiraly (MENCS): Concursul pentru directorii de şcoli, absolut necesar

Secretarul de stat în Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) Andras Kiraly a declarat joi, pentru AGEPRES, că în opinia sa concursul pentru ocuparea posturilor de directori ai unităților de învățământ din România ''era absolut necesar'', întrucât din 2008 nu au mai fost organizate asemenea examene.
Filip Stan
22 sept. 2016, 18:49
Andras Kiraly (MENCS): Concursul pentru directorii de şcoli, absolut necesar

Procedura de organizare a concursului este deschisă, până la această dată fiind depuse peste 1.300 de dosare, data limită de depunere a acestora fiind 2 octombrie.

”Se tot vorbește despre depolitizarea învățământului. Acum cei care sunt doritori și îndeplinesc condițiile cerute au posibilitatea să se prezinte la concurs. Iar astfel vom avea într-adevăr experți în managementul educațional, vom avea profesioniștii doriți. Sper ca condițiile de înscriere să nu îi sperie, iar cei care se consideră capabili să se prezinte la concurs”, a spus Andras Kiraly, potrivit Agerpres.

Vorbind despre eventualitatea în care nu vor fi suficienți candidați pentru ocuparea posturilor de directori ai celor circa 6.500 de unități de învățământ cu personalitate juridică, secretarul de stat a spus că aceasta este o problemă la care, în momentul de față, ministerul nu se gândește.

”După cum se știe, una dintre condițiile cerute celor care doresc să se înscrie la concurs este aceea de a face parte din Corpul de experți în management educațional. Or, în urma verificărilor efectuate de minister, s-a constat că în toate județele sunt aproape 25.000 de experți în acest Corp, deci cred că se vor găsi candidați pentru toate posturile de directori. Totuși, acolo unde nu se va prezenta nimeni, sau candidații nu vor îndeplini condițiile impuse, cred că se va acorda o derogare de un an, până când se vor găsi candidați care să facă parte din acest Corp de experți. Trebuie să se știe însă că, așa cum s-a întâmplat și în cazul concursurilor pentru inspectori generali și inspectori generali adjuncți, cei care nu au promovat concursul trebuie să știe că nu vor mai putea conduce instituția, fie că se prezintă, fie că nu. Sper însă că vor fi puține situații de acest fel”, a conchis secretarul de stat Andras Kiraly.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Europa are o nouă Mecca a miliardarilor. Apartamentele au ajuns la 35.000 euro/mp, iar magnații își mută aici averile de la Miami
Capital.ro
Elena Udrea și-a ieșit din minți. Ce i s-a întâmplat în trafic: Ori economia duduie, ori a făcut benzina 1 leu
Playtech.ro
Cum verifici ce aplicații îți ascultă microfonul și folosesc camera în fundal
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
Primele scenarii după discuțiile neoficiale avute de Nicușor Dan cu liderii fostei Coaliții. Cum ar putea arăta „guvernul de un an”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi