Andreea Popescu încă speră la Dan Alexa. Noi detalii despre apropierea dintre cei doi

Deși divorțul dintre Andreea Popescu și Rareș Cojoc este deja istorie, fosta dansatoare a Deliei nu ar fi renunțat la ideea unei relații cu Dan Alexa.
Alina Costache
14 iun. 2026, 08:55
Andreea Popescu încă speră la Dan Alexa. Noi detalii despre apropierea dintre cei doi

Andreea Popescu încă speră că între ea și antrenor ar putea exista mai mult decât o simplă cunoștință și ar încerca să găsească momentul potrivit pentru o discuție serioasă cu acesta.

Andreea Popescu nu renunță la Dan Alexa. Ce face fosta dansatoare ca să-l cucerească pe antrenor

Surse apropiate din anturajul vedeti susțin că, după separarea de Rareș Cojoc, Andreea și-ar fi dorit să se apropie și mai mult de Dan Alexa. Dorința ar fi devenit și mai puternică după ce aceasta a văzut că fostul soț și-a refăcut viața și traversează o perioadă fericită pe plan sentimental.

Numai că lucrurile nu par să evolueze în direcția pe care și-o dorește bruneta. Potrivit acelorași surse citate de cancan, Dan Alexa evită, cel puțin pentru moment, orice situație care ar putea alimenta speculațiile privind o posibilă relație între ei.

Citește și Andreea Popescu aruncă săgeți după ce Rareș Cojoc și-a oficializat noua relație. Vedeta a apărut cu un inel cu diamant pe deget

Persoane din anturajul Andreei spun că aceasta este surprinsă de atitudinea rezervată a antrenorului și nu înțelege de ce acesta evită să petreacă timp în compania ei. Mai mult, de fiecare dată când încearcă să stabilească o întâlnire, Dan Alexa ar găsi diverse motive pentru a amâna momentul. Explicația ar fi aceeași: atenția paparazzilor și teama că orice apariție împreună ar genera un nou val de speculații.

Ea îl acuză că se ferește și nu înțelege de ce, având în vedere că Rareș este asumat cu noua iubită.

În plus, apropiații susțin că Andreea continuă să fie atentă la activitatea antrenorului, inclusiv pe rețelele sociale. Gesturile sale din mediul online nu ar fi trecut neobservate, iar cei din jur spun că nu și-a pierdut complet speranța că situația s-ar putea schimba.

În timp ce Andreea caută răspunsurile pe care și le dorește, Dan Alexa pare concentrat pe propriile proiecte și pe viața sa socială. Recent, antrenorul a participat la un eveniment organizat în Tunari, unde s-a întâlnit cu mai multe persoane apropiate, inclusiv cu o fostă iubită.

Citește și Ea este femeia care l-a făcut pe Rareș Cojoc să zâmbească din nou. Cum și-a găsit liniștea cunoscutul dansator după divorțul de Andreea Popescu