Andreea Popescu a fost deschisă să o cunoască pe Claudia Dumitru, noua parteneră a fostului ei soț, Rareș Cojoc. Fosta dansatoare a Deliei a preferat diplomația, chiar dacă este vulnerabilă în anumite momente, o stare pe care a ales însă să o ascundă de ochii celor din jur.
„Nu intervin în viața lui, nu complic situația (…) Nu că sunt decentă, ci foarte decentă și super înțelegătoare, atât de înțelegătoare încât am fost deschisă și să cunosc partenera și să vorbesc cu ea și pentru copii, pentru armonie.
Eu dacă aș fi făcut probleme, ce armonie ar fi existat? Sau invers. Nu există nicio armonie (…) Foarte bine, bine (n.r. cum a fost prima întâlnire cu iubita lui Rareș Cojoc). Eu sunt o persoană care este capabilă să lase foarte mult de la ea, să mă pun în situația persoanei respective și ce mie nu-mi place, altuia nu îi fac.
Am foarte multe momente nu că cedez neapărat, dar devin foarte vulnerabilă și las trăirile să se întâmple, dar cred că curajul vine atunci când ești cel mai neputincios și poți să acționezi, adică nu te lași cuprins de frică, de deznădejde, de gânduri, ci pur și simplu, acționezi în mod pozitiv”, a declarat Andreea Popescu la Antena Stars.