Andrei Caramitru pierde din nou în faţa PSD. Fostul consilier al lui Dan Barna, amendat pentru jigniri aduse votanţilor social-democraţilor

Andrei Caramitru a pierdut, în primă instanță, procesul în care a contestat sancțiunea pe care i-a aplicat-o CNCD după postarea realizată pe Facebook, în care scria că social democrații sunt „demenți populiști” iar alegătorii lor sunte „eșuați”.
George Russo
09 nov. 2021, 12:35
Andrei Caramitru pierde din nou în faţa PSD. Fostul consilier al lui Dan Barna, amendat pentru jigniri aduse votanţilor social-democraţilor

Potrivit unei decizii luate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Andrei Caramitru a fost amendat, în luna martie, pentru jignirile aduse alegătorilor PSD.

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Respinge acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Asztalos Csaba Ferenc pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia. Respinge, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 08.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este scris în decizia luată de Curtea de Apel București., potrivit Capital.

Andrei Caramitru a scris pe pagina sa de Facebook, în noiembrie 2020, că votanții PSD sunt „eșuați”

„Cine Votează PSD? Cine Votează in celelalte tari cu dementi populiști ? Cei care sunt eșuați. Pierduți undeva intr-un sat, fără bani, fără prieteni, fără educatie, fără job bun. Pensionari care urăsc pe tineri și “schimbările” din jur – atât de plini de ură ca pana si familia lor fuge de ei. Și votează isteric ca sa pedepsească oculta, elita condusă de Soros și Bill Gheitz, sa pedepsească “sexo-marxiștii” de prin orașe care lucrează in IT, sa pedepsească intelectualii. Sa pedepsească adică pe toți cei care nu sunt la fel de eșuați ca ei. Pentru că sunt convinși ca de fapt e o mare conspirație – oculta ii vrea săraci cumva. Cineva are ceva cu ei domne”, a scris, printre altele, Andrei Caramitru.

Astfel, fiul regretatului actor Ion Caramitru a fost amendat cu suma cu 3.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Hotărârea CNCD a fost luată în unanimitate în şedinţa din 24 martie, în urma auto-sesizării instituţiei.

Citeşte şi: DNA cere redeschiderea unui dosar în care este anchetat şi Raed Arafat

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT