Andrei Gerea: Avem câţiva cartofi fierbinţi, unul e Oltchim. Avem nevoie de măsuri chiar în această săptămână

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, a declarat sâmbătă, în cadrul unei vizite pe care a efectuat-o la Giurgiu, că în privatizarea Oltchim îşi doreşte o competiţie transparentă şi la care să se înscrie cât mai mulţi jucători, potrivit Mediafax. Totuşi, până la privatizare, atenţia trebuie să fie concentrată pe dezvoltarea şi menţinerea activităţii acestui combinat.
Filip Stan
26 oct. 2013, 13:02
Andrei Gerea: Avem câţiva cartofi fierbinţi, unul e Oltchim. Avem nevoie de măsuri chiar în această săptămână

‘Sunt probleme serioase la Ministerul Economiei şi aşa cum am spus şi la preluarea mandatului, avem câţiva cartofi fierbinţi, unul este Oltchim unde au trebuit să fie luate măsuri urgente în această săptămână’, a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Zona Liberă Giurgiu, ministrul Economiei.

El spune că în procedura de insolvenţă de la Oltchim îşi doreşte o competiţie transparentă şi la care să se înscrie cât mai mulţi jucători importanţi.

‘Sunt deja manifestate intenţiile a trei societăţi, trei conglomerate, ne concentrăm însă pe dezvoltarea şi menţinerea activităţii pentru că până la urmă trebuie să fim conştienţi de faptul că această operaţiune de vânzare, de privatizare, durează şi până atunci nu trebuie să ne mai adâncim în pierderi’, a completat ministrul Economiei.

El a spus că Oltchim are o pierdere patru milioane de euro şi crede că acest deficit s-ar putea elimina dacă s-ar obţine fonduri pentru deschiderea unei linii de tehnologizare.

‘Dacă s-ar obţine un fond de aproximativ 15 milioane de Euro, necesar deschiderii unei secţii de tehnologizare, prin care să se înlocuiască acolo nişte membrane la anumite instalaţii s-ar putea ajunge la o limită de zero a deficitului, ceea ce ar fi extraordinar de important şi ne-ar da timpul de care avem nevoie pentru a ne desfăşura în linişte şi fără presiune procedura de privatizare în sensul în care noi ni-l dorim şi pe care l-am spus la început, adică să avem un investitor strategic puternic’, a completat Ministrul Economiei.

 

VEZI SI:

Andrei Gerea, noul ministru al Economiei: Singura soluţie ca să revitalizăm Oltchim e integrarea cu Arpechim

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor