Andrei Muraru şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al IICCMER

Istoricul Andrei Muraru a transmis premierului Victor Ponta demisia sa din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), informează un comunicat al instituției remis miercuri AGERPRES.
Iulian Tudor
05 mart. 2014, 09:59
Andrei Muraru şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte executiv al IICCMER

„Am luat această decizie pentru că principiile și loialitatea sunt mai importante decât o funcție. Pentru mine, a fost o onoare să conduc această instituție. Într-un timp foarte scurt, am reușit să demarăm campania de aducere în fața justiției a responsabililor comuniști suspectați de crime comise pe criterii politice în sistemul penitenciar din România. Pentru prima dată în istoria institutului, avem deja două puneri sub acuzare (cazurile Vișinescu și Ficior), iar alte investigații sunt aproape finalizate. De asemenea, am contribuit la promovarea proiectului de lege privind diminuarea pensiilor persoanelor condamnate definitiv pentru acte de represiune”, a precizat Andrei Muraru.

Prim-ministrul Victor Ponta l-a numit pe 23 mai 2012 pe Andrei Muraru în funcția de președinte executiv al IICCMER. Conform cadrului legal de funcționare a IICCMER, președintele executiv este numit de premier.

„Tot în timpul mandatului meu, proiectul Memorialul victimelor comunismului de la Râmnicu Sărat a intrat în linie dreaptă, urmând ca transformarea fostei închisori în memorial să se încheie peste doi ani.

Cadrul legal de funcționare a fost modificat pentru a permite demararea investigațiilor, iar bugetul institutului a fost majorat substanțial (o creștere de 85% față de 2013). În această perioadă, Institutul a fost eficient coordonat, implementând programe educaționale, de investigații, editoriale, bursele doctorale ș.a. Poate cea mai importantă dovadă a performanțelor IICCMER în această perioadă este recunoașterea pe plan internațional a eforturilor noastre”, a mai spus Andrei Muraru.

El mulțumește echipei de la IICCMER, factorilor guvernamentali care au acordat sprijin Institutului, precum și conducerii Parchetului General pentru colaborarea „exemplară”.

„Mulțumesc reprezentaților presei, care au făcut ca eforturile noastre să fie cunoscute, precum și partenerilor noștri, în special Fundației Konrad Adenauer, de al cărui sprijin institutul se bucură din 2010 încoace”, a mai arătat Andrei Muraru.

Citeşte şi CCR a decis că TORŢIONARII pot fi JUDECAŢI

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Secretele din spatele transformării lui David Matei, cel mai bun under al momentului din România. Ce șanse are să plece de la Craiova în vară. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă amenzile în România! Informația care ar putea dispărea definitiv din procesul-verbal
Playtech.ro
În ce situații te poate chema angajatorul din concediu și ce drepturi ai
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
De la 1 iulie crește salariul minim pe economie, dar scade cu 100 de lei valoarea neimpozabilă. La cât ajunge netul
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți