Andrei Năstase, despre eliberarea tatălui său: Suntem pregătiţi pentru orice VIDEO

Fiul fostului prim-ministru Adrian Năstase, Andrei, a declarat, luni, că familia sa este pregătită pentru orice decizie a a instanţei privind recursul făcut de procurori la eliberarea condiţionată a lui Năstase. Andrei Năstase a venit singur Tribunalul Bucureşti, mama sa, Dana Năstase, având unele probleme de sănătate.
Iulian Tudor
18 mart. 2013, 06:42
Andrei Năstase, despre eliberarea tatălui său: Suntem pregătiţi pentru orice VIDEO

Andrei Năstase a discutat cu tatăl său, duminică, paşii de urmat după decizia instanţei privind acceptarea sau neacceptarea eliberării condiţionate. „Am discutat cu el care ar fi variantele. Prima este că mergem acasă, iar a doua că orice este posibil”, a spus Năstase.

Acesta a spus că nu s-au făcut pregătiri speciale în familie pentru eventuala reîntoarcere a lui Adrian Năstase. „Nu va fi nimic special. Este o zi normală (…) Suntem pregătiţi pentru orice”, a spus fiul lui Năstase.

El a venit singur la Tribunal nefiind însoţit de mama sa, Dana Năstase, care nu a venit datorită unor probleme de sănătate. „Acum se simte mai bine, dar încă nu a putut să vină„, a declarat Andrei Năstase.

CITEŞTE ŞI MESAJUL EMOŢIONANT al lui Andrei, înainte de recurs: Cer să-mi respectaţi dreptul de a-mi iubi tatăl

Fostul premier Adrian Năstase află astăzi dacă va fi eliberat din închisoare. Recursul la eliberarea condiţionată va fi judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Reprezentanţii instanţei susţin că nu se pune problema unei amânări după arestarea judecătoarelor Dinu şi Costache, întrucât fiecare secţie are un complet de permanenţă, pentru situaţii neprevăzute.

Termenul de 18 martie a fost stabilit de Tribunalul Bucureşti (TB) în 4 martie, după ce această instanţă a primit dosarul de la Judecătoria Sectorului 4.

Viorica Dinu şi Antonela Costache, care trebuiau să facă parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu (fost Staicu).

Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei, a declarat pentru Mediafax, joi, după reţinerea celor două judecătoare, că dosarul privind eliberarea lui Năstase şi cauza privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) vor fi judecate la termenele stabilite, fiecare secţie având asigurat un complet de permanenţă, pentru situaţii neprevăzute. Completul de permanenţă asigură judecata în orice dosar atunci când situaţia o cere.

Duminică, fostul premier a fost vizitat la penitenciar de cei doi fii ai săi, Andrei Năstase declarând că speră ca aceasta să fie ultima ocazie în care îşi vede tatăl în închisoare şi că nu vede vreun motiv pentru amânarea procesului de luni.

În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen, decizia fiind contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Îm motivarea deciziei din 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a arătat că Adrian Năstase a avut un comportament conform „întru totul” cu rigorile mediului carceral şi nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.

Totodată, instanţa a precizat că lucrarea ştiinţifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispoziţiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfăşurată în detenţie au fost stabilite corect.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT