Angajat de la Cadastru, sub control judiciar pentru că primea mită de la o firmă controlată de Darius Vâlcov

Un angajat al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt a fost plasat sub control judiciar şi i-a fost interzis să-şi exercite funcţia publică, el fiind acuzat că, în trei ani, a primit lunar o mită de o mie de lei, din partea unei firme controlate de fostul ministru Darius Vâlcov.
Filip Stan
05 mai 2017, 13:32
Angajat de la Cadastru, sub control judiciar pentru că primea mită de la o firmă controlată de Darius Vâlcov

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt spun că, în perioada ianuarie 2012 – martie 2015, funcţionarul OCPI a primit, necuvenit, suma de 1.000 lei, lunar, din partea administratorului SC Millenium Topographica SRL Slatina, firmă controlată prin interpuşi de fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, în scopul de a verifica documentaţia întocmită de angajaţii acelei societăţi. Dacă era conformă, se admitea, iar în situaţia în care erau relevate neconcordanţe de prezentare, se întocmea referat de completare a documentaţiei.

„Acea activitate a funcţionarului public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, de primire a unei sume de bani, lunar, din partea administratorului SC Millenium Topographica SRL Slatina – societate care a avea ca obiect activitatea de cadastru, s-a efectuat fără niciun fel de titlu justificativ, banii fiind primiţi în mod necuvenit, fără a exista vreun document din partea societăţii, care să evidenţieze respectiva plată, în condiţiile în care acesta masca primirea banilor, printr-o prestaţie zilnică a sa, de consultanţă acordată angajaţilor societăţii susmenţionate”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul Olt.

Potrivit Mediafax, anchetatorii mai arată că informaţiile erau apoi folosite de către angajaţi societăţii, în momentul în care aceştia întocmeau documentaţia cadastrală, şi care se regăsea şi în stadiul verificării documentaţiei de către inculpat, în cadrul atribuţiilor de serviciu desfăşurate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt.

„Totodată, pe timpul cât se află sub control judiciar, în sarcina inculpatului s-a instituit, printre alte obligaţii, şi aceea de a nu mai exercita funcţia publică de consilier cadastru în cadrul OCPI Olt, în desfăşurarea căreia a săvârşit fapta de luare de mită”, mai spun procurorii.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, începând din 2011 şi până în 2015, Vâlcov ar fi derulat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei pentru a proteja mai multe firme, între care şi S.C. Millenium Tophografica.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Joao Lameira a semnat cu Universitatea Craiova! Câți bani plătește Mihai Rotaru. Update Exclusiv
Capital.ro
Bonusul de pensionare despre care puțini știu. Suma poate ajunge la 10.000 de lei
Playtech.ro
Cum se ia în calcul la pensie concediul pentru creșterea copilului. Anul în care ai stat acasă contează
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar BAC 2027: Când încep probele orale și în ce perioadă se desfășoară examenele scrise. Data simulării
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Examen de Disertație la Facultatea de Medicină din București. Prof. univ. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultății: Nu putem pregăti medicii de mâine numai cu răspunsurile medicinei de ieri | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor