Angajatorii trebuie să achite până luni pentru prima dată noile taxe salariale

Declararea și achitarea taxelor salariale aferente lunii ianuarie 2018 se pot face până luni, inclusiv, potrivit calendarului fiscal stabilit de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). De altfel, acesta este primul termen de la care trebuie declarate și plătite noile taxe salariale.
Filip Stan
25 feb. 2018, 11:31
Angajatorii trebuie să achite până luni pentru prima dată noile taxe salariale

Declararea și plata impozitului pe salarii și a contribuțiilor sociale obligatorii pentru luna ianurie 2018 se pot face până luni, cel târziu, în conformitate cu calendarul fiscal pus la dispoziția contribuabililor de către ANAF.

Ambele obligații fiscale se declară la Fisc cu ajutorul formularului 112 „Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”.

Plata se face în contul unic 20.A.47.01.00 „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire”, în cazul impozitului pe salarii, respectiv în contul unic 55.02 „Disponibil al bugetelor asigurărilor sociale și fondurilor speciale, în curs de distribuire”, în cazul contribuțiilor sociale.

Practic, începând cu această lună, când trebuie declarate veniturile aferente lunii ianuarie 2018, se trece efectiv la noul sistem de contribuții sociale. Concret, vorbim despre următoarele taxe salariale: 10% impozit pe veniturile din salarii (datorat de salariat), 10% pentru contribuția la sănătate (datorată de salariat), 25% pentru contribuția la pensii (datorată de salariat) și 2,25% pentru contribuția de muncă (datorată de angajator).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cine sunt Remi și Bianca, cel de-al doilea cuplu care își testează relația la Insula Iubirii, sezonul X! Au o diferență de vârstă de peste 10 ani
Fanatik.ro
Daniel Bîrligea, la Frosinone?! „Americanul negociază direct cu FCSB!”. Ce salariu-record îi pregătesc italienii golgheterului. Exclusiv
Capital.ro
Prime de pensionare de sute de mii de euro la ROMATSA. Un fost angajat a primit o sumă record
Playtech.ro
Cardurile educaționale de 500 de lei se acordă și în anul școlar 2026-2027. Cine poate primi ajutorul și până când se depun cererile
Adevarul
Mister la Moscova: un avion militar american a aterizat în Rusia. C-17 a venit de la Riga, iar Kremlinul spune că „nu știe nimic”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Klaus-Michael Kühne, miliardarul german cu o avere de 44 de miliarde de dolari, a încetat din viață la 89 de ani
iamsport.ro
Supercupa României nu se va mai disputa, iar fanii au izbucnit: ”Nu trebuiau să facă asta”
MediaFlux
Cât timp trebuie păstrate de fapt taloanele de pensie! Mulți seniori nu știu asta
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat