Angela Merkel s-a decis să facă o coaliţie cu FDP şi Verzii

Cancelarul german Angela Merkel a anunțat oficial, sâmbătă, că au loc negocieri cu Partidul Liber Democrat (FDP) și cu Verzii pentru formarea unui guvern de coaliție, transmite dpa.
Iulian Tudor
07 oct. 2017, 11:31
Angela Merkel s-a decis să facă o coaliţie cu FDP şi Verzii

Așa-zisa coaliție Jamaica, numită astfel întrucât culorile simbolizând cele trei partide, negru, galben și verde, corespund cu cele de pe drapelul jamaican, este inedită la nivel național în Germania, notează dpa.

Merkel, care a făcut acest anunț în marja unei reuniuni a tineretului conservator la Dresda, a recunoscut că negocierile vor fi dificile, dar a insistat că scopul urmărit este de a forma un guvern de încredere, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Angela Merkel şi Emmanuel Macron doresc să conducă reforma Uniunii Europene după Brexit

Este de altfel singura opțiune a cancelarei, după ce fostul său partener de guvernare, SPD (Partidul Social-Democrat) a trecut în opoziție în urma alegerilor legislative din septembrie, cu un rezultat istoric de numai 20,5% din voturi, iar scorul de 33% obținut de conservatorii lui Merkel, CDU, Uniunea Creștin-Democrată, și aliata sa bavareză Uniunea Creștin Socială, nu le permite să guverneze singuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT