Angelina Jolie va primi un Oscar onorific

Sezonul premiilor Oscar a debutat joi, după ce Academia de film americană a anunţat că actorii Angelina Jolie, Angela Lansbury, Steve Martin şi designerul de costume italian Piero Tosi vor fi recompensaţi cu trofee onorifice - Governors Awards.
Alina Costache
06 sept. 2013, 09:58
Angelina Jolie va primi un Oscar onorific

Aceste Governors Awards sunt statuete Oscar decernate acelor persoane din lumea filmului care au avut o contribuţie considerabilă la dezvoltarea industriei cinematografice, prin intermediul activităţilor lor. Aceste trofee onorifice vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Hollywood, pe 16 noiembrie, notează mediafax.ro.

Angelina Jolie, în vârstă de 38 de ani, este cea mai tânără dintre cei patru artişti menţionaţi şi va fi premiată pentru întreaga ei carieră din cinematografie – care include un Oscar pentru rolul secundar din filmul „Tinereţe furată/ Girl, Interrupted” (1999), debutul ei regizoral „In the Land of Blood and Honey” (2011) – şi pentru implicarea ei în acţiuni de caritate.

Actorul Steve Martin, în vârstă de 68 de ani, a prezentat de trei ori ceremonia de decernare a premiilor Oscar şi are în spate o carieră impresionantă în domeniul filmelor de comedie, remarcându-se în pelicule precum „O invenţie de milioane/ The Jerk” (1979), seria „Pantera Roz/ The Pink Panther” şi „Fata de la magazin/ Shopgirl” (2005). Deşi are o carieră de peste 60 de ani în cinema, Steve Martin nu a primit niciodată o nominalizare la premiile Oscar.

Angela Lansbury, în vârstă de 87 de ani, a fost de trei ori nominalizată la Oscar, pentru rolurile din filmele „Lumina de gaz/ Gaslight” (1944), „The Picture of Dorian Gray” (1945) şi „Candidatul manchurian/ The Manchurian Candidate” (1962). Ea este totodată cunoscută în lumea întreagă pentru rolul romancierei pasionate de intrigi poliţiste Jessica Fletcher din serialul de televiziune „Verdict Crimă/ Murder, She Wrote”.

De cinci ori nominalizat la Oscar, designerul de costume Piero Tosi, în vârstă de 86 de ani, a devenit apreciat în industria filmului după ce a lucrat cu regizorul italian Luchino Visconti la filme precum „Nopţi albe” (1957), „Ghepardul” (1963) şi „Moarte la Veneţia” (1971).

Governors Awards sunt înmânate înaintea premiilor Oscar decernate de Academia de film americană, gală care va închide sezonul trofeelor de la Hollywood, pe 2 martie 2014.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cine e Alin Alexuc Ciurariu, colegul lui Gabi Torje de la Asia Express. A participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice
Capital.ro
Vârstă de pensionare majorată. Domeniile în care românii vor munci mai mult. Bolojan: Nu e plăcut, dar asta facem
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Pensii aprilie 2026. Ministrul Muncii anunță ce se întâmplă cu ajutoarele pentru pensionari
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj