ANI a amendat Comisia juridică a Camerei din cauza incompatibilităţii lui Petre Roman

Întreaga Comisie juridică a Camerei Deputaţilor a fost amendată cu suma de 2.000 de lei de către ANI pentru că nu a constatat încetarea mandatului lui Petre Roman. Liberalul a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, dar încă îşi păstrează funcţia de deputat. ANI îl ameninţă cu sancţiuni şi pe preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea.
Adrian Ilie
03 feb. 2015, 17:14
ANI a amendat Comisia juridică a Camerei din cauza incompatibilităţii lui Petre Roman

Conform unei decizii finale a instanţei, deputatul Petre Roman a fost declarat incompatibil pe baza unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate, însă Comisia juridică nu a luat act de această sentinţă preferând să mai solicite un punct de vedere de la ANI şi să amâne luarea deciziei.

Cei de la ANI nu au apreciat cascadoria avocăţească a Comisiei juridice şi i-au trimis o epistolă lui Valeriu Zgonea în care îl informează că i-a amendat pe cei 22 de membri ai Comisiei cu câte 2.000 de lei. „Vă aducem la cunoştinţă faptul că, în conformitate cu dispoziţiile articolului 29, alineatul 3 al Legii 176/2010, un număr de 22 de deputaţi membri în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, au fost sancţionaţi cu amendă în cuantum de 2.000 de lei pentru fiecare persoană„, se arată în scrisoare trimisă de ANI lui Zgonea.

Mai mult, cei de la ANI îl ameninţă şi pe Valeriu Zgonea cu măsuri punitive, în cazul în care preşedintele Camerei nu se va îngriji să-i ardă la leafă pe cei 22 de deputaţi. „În situaţia în care veţi dispune aplicarea măsurilor, ANI va proceda la sesizarea organelor de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu privire la articolul 297 din Codul Penal„, este avertizat Zgonea.

Scrisoarea se încheie astfel: „Cu deosebită consideraţie, Horia Georgescu, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate„.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, luni, o decizie în privinţa incompatibilităţii deputatului PNL Petre Roman, urmând să ceară Biroului Permanent să solicite ANI un punct de vedere privind documentele depuse de Roman, care susţine că procesul în cazul său nu s-a încheiat.

Petre Roman i-a anunţat pe membrii comisiei că nu este de acord cu punctul de vedere al ANI potrivit căruia nu ar fi contestat raportul privind incompatibilitatea sa şi susţine că două certificate de grefă de la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti dovedesc că a solicitat în instanţă anularea raportului ANI.

„Atâta timp cât am această situaţie, acest drept de a-mi căuta dreptatea în justiţie nu se poate confirma ceea ce pretinde ANI”, a spus Roman.

El a precizat că şi „chitanţa privind taxa de timbru a fost depusă în timp util”.

Plenul Camerei Deputaţilor urma să ia act, în şedinţa de luni, de încetarea mandatului lui Petre Roman, pe baza raportului Comisiei Juridice pe marginea solicitării Agenţiei Naţionale de Integritate.

Deputatul PNL Petre Roman a depus o nouă contestaţie la raportul ANI prin care a fost constatat incompatibil, însă de această dată acţiunea a fost înaintată la Curtea de Apel Bucureşti, dosarul fiind înregistrat în 16 ianuarie.

Anterior, Petre Roman a contestat raportul ANI la Tribunalul Bucureşti, instanţa constatând faptul că acţiunea împotriva raportului ANI a fost depusă la o altă instanţă decât cea competentă, care era Curtea de Apel Bucureşti. Mai mult, deputatul PNL nu prezentase dovada achitării taxei de timbru.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a respins definitiv sesizarea lui Petre Roman, precizând că deputatul nu mai poate contesta raportul de incompatibilitate al ANI pe numele său.

De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a înaintat Camerei Deputaţilor o adresă în care solicită să se constate încetarea mandatului deputatului Petre Roman, prezentând dovada faptului că la Curtea de Apel Bucureşti nu a fost înregistrată vreo contestaţie în termenul prevăzut de lege până la rămânerea definitivă a raportului ANI.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT