ANM a modificat prognoza meteo. Schimbare radicală de vreme: ploi, vânt și grindină vineri, 17 aprilie 2026

Prognoza meteo 17 aprilie 2026. La noapte, în Maramureș, Crișana, Transilvania și Moldova, cerul va prezenta înnorări și local vor fi averse slabe cantitativ. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre dimineață, când averse izolate se vor semnala și în nordul Olteniei și Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 3 și 11 grade. Pe arii restrânse îndeosebi în sud-estul teritoriului, se va forma ceață. În București, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 4...7 grade.
Mircea Filipescu
16 apr. 2026, 14:21
ANM a modificat prognoza meteo. Schimbare radicală de vreme: ploi, vânt și grindină vineri, 17 aprilie 2026

Prognoza meteo 17 aprilie 2026. Vineri, instabilitatea atmosferică se va accentua în centrul, sudul și estul teritoriului, unde vor fi perioade cu înnorări și averse, însoțite pe arii restrânse de descărcări electrice. Astfel de manifestări vor fi mai frecvente începând din orele amiezii și până în prima parte a nopții, cu o probabilitate mai mare în Oltenia, nordul și vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și în sudul Moldovei, unde izolat vor fi cantități de apă de 20…30 l/mp și căderi de grindină.

Prognoza meteo 17 aprilie 2026

În zona montană înaltă vor fi posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În regiunile vestice și nord-vestice cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, ziua în vest, iar noaptea mai ales în est și sud-est (în general 40…50 km/h), precum și în zona montană înaltă (rafale de 60…70 km/h), dar și de scurtă durată asociate ploilor.

Vezi și Meteorologii EaseWeather: Ninsorile se întorc în România începând cu 25 aprilie 2026

Temperaturile maxime mai scăzute față de ziua precedentă în centru și nord-est, iar în rest fară variații semnificative, vor fi de la 13…15 grade în nordul și centrul Moldovei, în estul Transilvaniei și pe litoral, până la 24 de grade în vestul Olteniei și sudul Banatului, iar cele minime între 2 și 9 grade. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață.

BUCUREȘTI

Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea când vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.

SÂMBĂTĂ

Valorile termice vor fi în scădere ușoară față de intervalul anterior în cea mai mare parte a țării și se vor situa în general în jurul mediilor multianuale specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil cu înnorări în sudul, centrul și estul teritoriului. Mai ales pe parcursul zilei se vor semnala averse în general slabe cantitativ, pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova și izolat în Transilvania. Cu totul izolat în sud, mai sunt posibile descărcări electrice și grindină. În zona montană înaltă, trecător vor fi precipitații mixte.

Vântul va prezenta intensificări în regiunile estice și sud-estice, cu viteze în general de 45…55 km/h, precum și la munte, în special pe creste, unde vor fi rafale de peste 60…70 km/h, iar local și la viteze în jurul a 40 km/h, trecător și în vest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 21 de grade, iar cele minime între 0 și 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali, până spre -2 grade. Izolat va fi ceață, iar spre sfârșitul intervalului în nord-vest și centru, dar mai ales în depresiuni se va produce brumă.

BUCUREȘTI

Valorile de temperatură vor marca o scădere ușoară față de ziua precedentă și se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și mai ales după-amiaza vor fi averse. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17…19 grade, iar cea minimă de 6…8 grade.

DUMINICĂ

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, ziua în est și sud, precum și în zonele de munte, iar noaptea mai ales în vest și nord-vest, dar numai izolat vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu ușoare intensificări pe crestele montane și local în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 23 de grade, iar cele minime între 0 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Izolat vor fi condiții de ceață, iar în depresiunile din estul Transilvaniei se va produce brumă.

BUCUREȘTI

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe parcursul zilei, însă probabilitatea pentru ploi va fi redusă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade.

Citește și Calendar ortodox 17 aprilie 2026. Izvorul Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roșie închinată Maicii Domnului. Apa sfințită în această zi are puteri miraculoase

LUNI

În vestul, nordul și centrul țării, cerul va prezenta înnorări, ploile se vor extinde treptat, iar cantitățile de apă pot fi însemnate. În regiunile sudice și sud-estice, pe parcurul zilei va predomina o vreme frumoasă cu cerul variabil, însă seara și noaptea, cerul se va înnora și pe alocuri va ploua.

La altitudini mari la munte, în a doua parte a intervalului vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, iar trecător și pe arii restrânse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud, iar cele minime se vor situa între 4 și 10 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

BUCUREȘTI

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara și noaptea, când probabilitatea pentru ploi va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade.

MARȚI, MIERCURI, JOI

Vremea va intra într-un proces de răcire, ce se va resimți, în prima zi în regiunile nordice, iar ulterior și în rest, astfel în ansamblu valorile termice se vor situa sub mediile multianuale specifice ultimei decade a lunii aprilie. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată.

BUCUREȘTI

Vremea va intra într-un proces de răcire treptată, astfel în cea mai mare parte a intervalului, dar mai ales în a doua și a treia zi, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată.

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?