ANM anunță că vremea se schimbă radical, inversiune termică la sfârșitul lunii noiembrie. Noua prognoză meteo

Vremea se încălzește în România, la sfârșitul săptămânii, cu temperaturi mai ridicate și precipitații mixte în zonele montane, prognozează ANM până pe 30 noiembrie 2025.
Alina Costache
23 nov. 2025, 11:47
ANM anunță că vremea se schimbă radical, inversiune termică la sfârșitul lunii noiembrie. Noua prognoză meteo

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru perioada 23 – 30 noiembrie 2025, arătând că după un scurt episod de temperaturi scăzute și precipitații locale, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată în aproape toată țara. Totodată, spre sfârșitul lunii, valorile termice vor scădea din nou și se vor situa în jurul mediilor specifice perioadei.

Prognoza meteo ANM. Intervalul 23 noiembrie, ora 8:00 – 24 noiembrie, ora 8:00

În această perioadă, valorile termice vor scădea semnificativ în sud, centru și sud-est, iar în vest și nord vremea va fi mai rece decât normalul pentru această dată. Cerul va avea înnorări în toate regiunile, iar local vor fi precipitații slabe cantitativ: ninsoare la munte și lapoviță în vest, centru și nord, ploi slabe în celelalte zone. Izolat se vor forma condiții de polei.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, în special ale Carpaților Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 14 grade, mai scăzute în zona deluroasă din vest și mai ridicate pe litoral. Temperaturile minime vor fi între -3 și 5 grade, cu posibilitate de ceață pe arii restrânse dimineața și noaptea.

În București, vremea se va răci, cu cer variabil și ploi slabe trecătoare în prima parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi de 8 – 9 grade, iar cea minimă în jur de 0 grade.

Vezi și Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion 2026 și unde va ninge. Prognoza meteo Accuweather actualizată

Intervalul 24 noiembrie, ora 8:00 – 25 noiembrie, ora 8:00

Vremea se va încălzi ușor în vestul țării, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe pe arii restrânse în Banat, Crișana, Maramureș și Oltenia, iar la munte vor fi precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă și în regiunile vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime între -3 și 10 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei (până la -7 grade). Izolat va fi ceață dimineața și noaptea.

În Capitală, vremea va fi frumoasă, cu cer variabil, vânt slab și moderat, temperaturi maxime de 10 – 11 grade și minime de 0 – 2 grade.

Intervalul 25 noiembrie, ora 8:00 – 26 noiembrie, ora 8:00

În această perioadă, vremea se va încălzi în aproape toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări și ploi slabe local, mai ales după-amiaza și noaptea în jumătatea vestică a teritoriului. La altitudini mari, precipitațiile vor fi mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă și local în regiunile vestice și estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 17 grade, iar cele minime între -2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 12 grade pe litoral. Izolat, dimineața și noaptea va fi ceață.

În București, vremea va rămâne frumoasă și se va încălzi, cu cer variabil, vânt slab și temperaturi maxime în jur de 14 grade și minime de 2 – 5 grade.

Intervalul 26 noiembrie, ora 8:00 – 27 noiembrie, ora 8:00

Vremea va continua să se încălzească în estul și sud-estul țării, în timp ce în rest valorile termice vor scădea ușor. Cerul va avea înnorări temporare, cu ploi slabe local în regiunile sudice, la munte și izolat în rest. Pe crestele montane vor fi precipitații mixte.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, nord-vest, est și sud-est. Temperaturile maxime se vor situa între 6 și 19 grade, iar cele minime între -4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 11 grade pe litoral.

În Capitală, vremea va continua să se încălzească, cu cer temporar noros și ploi slabe seara și noaptea. Vântul va fi în general slab, temperatura maximă 15 – 16 grade, iar cea minimă 6 – 7 grade.

Citește și Noua prognoză meteo pentru această iarnă. Climatologul Roxana Bojariu: „Iarna nu e dată numai de variațiile Vortextului Polar, atenţie şi la onduleurile curentului Jet”

Intervalul 27 noiembrie, ora 8:00 – 30 noiembrie, ora 8:00

Valorile termice vor scădea în primele două zile ale intervalului și se vor menține în jurul mediilor specifice perioadei, apoi vremea se va încălzi treptat. Temporar vor fi precipitații, mai ales în jumătatea sud-estică a țării.

În Capitală, valorile termice vor scădea inițial, apoi se vor încălzi, cu probabilitate mai mare de ploaie în prima parte a intervalului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România